POLIȚIȘTII din VÂLCEA au descins la BAIA de FIER. Suspect depistat și ridicat de mascați

După o serie de furturi în județul nostru, în localități din zona Horezu, polițiștii vâlceni au dat startul unei anchete pentru a afla autorii. Astfel, au ajuns la concluzia că suspecții ar fi din alt județ, mai precis din Gorj, din localitatea Baia de Fier. Ca urmare, mascații din Vâlcea, alături de polițiști din Măldărești, Horezu și Gorj, au descins în doup locații din Baia de Fier, efectuând percheziții domiciliare. În urma verificărilor, doar un singur suspect a fost depistat, el fiind ridicat de mascați și dus la audieri.

„Având în vedere dosarul penal aflat în lucru la nivelul Secției nr. 7 Poliție Rurală Măldărești în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, poliţiştii din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Măldărești și cei ai Poliției orașului Horezu, sprijiniți de cei din cadrul I.P.J. Gorj și luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, au efectuat 2 percheziţii domiciliare, la două locații situate în comuna Baia de Fier, Județul Gorj, locații folosite de persoana bănuită de furt calificat.

Cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare, s-a reușit probarea în parte a activității infracționale a bărbatului de 33 de ani,  bănuit de comiterea unui furt din locuință în localitatea Măldărești, care a fost condus la sediul poliției în vederea continuării cercetărilor.

Ca urmare a probatoriului administrat în cauză, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, a dispus măsura controlului judiciar față de bărbatul din localitatea Baia de Fier, pentru o perioadă de 60 de zile, activitățile de supraveghere urmând a fi realizate de polițiști din cadrul Poliției orașului Novaci, județul Gorj.

Faţă de bărbat se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută de Codul penal” – precizează IPJ Vâlcea într-un comunicat de presă.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like