Privatizarea Oltchimului, prin ,,spargerea” în nouă votată de creditori. Nimeni nu va ataca în instanţă decizia!

Luni, 6 martie 2017, Adunarea Generală a Creditorilor din SC Oltchim SA a aprobat modificarea planului de reorganizarea, adică privatizarea prin vânzarea de active. Concret, aşa cum s-a anunţat pe site-ul Oltchim, combinatul se va ,,sparge” în nouă structuri diferite ce vor fi date spre vânzare. Creditorii care s-au înscris la masa credală la începutul insolvenţei, se împart în patru categorii: băncile, salariaţii, bugetul de stat (Casa de Pensii şi Casa de Asigurări de Sănătate) şi chirografarii (Apele Române şi CET Govora). Ordinea aceasta este dată de gradul de prioritate în care vor fi plătiţi creditorii, în momentul privatizării combinatului. Luni, reprezentaţii băncilor care aşteaptă bani de la Oltchim au votat în proporţie de 53% modificarea planului de reorganizare, reprezentanţii salariaţilor – 66%, cei ai bugetului de stat – 93%, iar reprezentanţii chirografarilor au fost de acord în proporţie de 100%. Asta înseamnă că nu are cine să atace, cu apel, viitoarea decizie a judecătorului sindic, pentru că majoritatea fiecărui grup de creditori a votat modificarea. Deocamdată nu se poate trece la punerea în aplicare a modificărilor din planul de reorganizare, fiindcă trebuie să treacă o săptămână până ce judecătorul sindic va aproba votul Adunării Generale a Creditorilor, alte două săptămâni – termenul legal în care se poate ataca prin apel şi încă vreo patru – cinci zile până la depăşirea tuturor termenilor birocratici. Deci, privatizarea prin vânzare de active s-a decis oficial, dar va începe peste aproximativ 30 de zile.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like

One thought on “Privatizarea Oltchimului, prin ,,spargerea” în nouă votată de creditori. Nimeni nu va ataca în instanţă decizia!

Comments are closed.