RÂMNICU VÂLCEA – ADOLESCENT acuzat de AGRESIUNE, lăsat în LIBERTATE de procurori

A snopit în bătaie două persoane, una dintre victime suferind leziuni grave şi cu toate acestea a fost lăsat în libertate de procurorii Parchetului Râmnicu Vâlcea. Este vorba despre un adolescent din municipiu, care a fost reşinut de poliţişti în data de 21 aprilie 2018. În urma investigațiilor efectuate, oamenii legii au stabilit că tânăriş de 17 ani este bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovire, faptă comisă în noaptea de 20/21 aprilie 2018.

„Urmare a evenimentului produs în noaptea de 20/21 aprilie a.c., în urma căruia o femeie și un bărbat au fost victimele unei agresiuni fizice, bărbatul suferind leziuni care necesită un număr de 20-25 de zile de îngrijiri medicale, polițiștii au procedat la reținerea persoanei bănuite de comiterea faptei.

Este vorba de un  bărbat de 17 ani, din municipiul Rm. Vâlcea, care a recunoscut faptele comise, față de acesta luându-se măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea.

Ulterior, pe data de 22 aprilie, tânărul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea care a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe” – precizează IPJ Vâlcea.

You May Also Like