RÂMNICU VÂLCEA. Tânăra de la orfelinat care și-a înjunghiat iubitul a fost condamnată

Acuzată de tentativă de omor, o tânără de 17 ani, crescută într-un orfelinat din Râmnicu Vâlcea, a fost condamnată. Judecătorii vâlceni i-au aplicat măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.

Întreaga poveste a început în seara zilei de 19 septembrie 2018, când Maria Magdalena S. – 17 ani, și-a înjunghiat iubitul, aplicându-i două lovituri de cuțit în spate. Tânără beneficia se sistemul de protecție socială al DGASPC Vâlcea, însă se mutase cu prietenul ei – Marian Bondoc (21 de ani) – într-un apartament de pe strada Decebal din Râmnicu Vâlcea. În seara respectivă, cei doi s-au luat la ceartă, iar la un moment dat, ea a scos un cuțit și și-a înjunghiat iubitul în spate de două ori. Conform unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, minora de 17 ani și-a premeditat fapta, ea cumpărând arma albă cu care și-a înjunghiat iubitul chiar cu câteva ore înainte.

Deși, lovitura de cuțit din partea stângă i-a atins plămânul, tânărul înjunghiat a găsit puterea să fugă și să coboare scările blocului cu cuțitul înfipt în spate și a așteptat ambulanța să-i acorde primul ajutor. Tânărul Marian Bondoc a fost dus la UPU Vâlcea în stare gravă, iar după ce a fost stabilizat a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Craiova.

Agresoarea Maria Magdalena S., ea a fost arestată preventiv în acel moment, iar ulterior trimită în judecată. În luna martie 2019, judecătorii Tribunalului Vâlcea au condamnat-o pentru tentativă de omor, trimițând-o într-un centru de detenție pentru 3 ani și 6 luni.
Ba mai mult, judecătorii au dispus executarea măsurii educative într-un penitenciar. De asemenea, inculpata va fi nevoită să plătească toate cheltuielile de spitalizare ale iubitului ei înjunghiat. Decizia nu este definitivă, fiind deja atacată cu apel.

You May Also Like