RÂMNICU VÂLCEA. Tineri bănuiţi că au jefuit un apartament şi un magazin

Doi tineri au fost reţinuţi de poliţişti, ei fiind suspecţi că au jefuit un apartament şi un magazin din Râmnicu Vâlcea. Cei doi au acţionat separat, unul intrând prin efracţie în locuinţă, iar altul fiind prins în flagrant în timp ce fura alimente din magazin. Deşi au iniţial au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, ulterior au fost puşi în libertate. Tânărul care a furat din apartement nu are nicio restricţie impusă, în timp ce bărbatul susprins în flagrant în alimentară a fost pus sub control judiciar.

„La data de 10 ianuarie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, persoane necunoscute au sustras dintr-o locuință din municipiul Râmnicu Vâlcea, bunuri în valoare de 7000 lei, constând în plasme TV, ochelari de soare și parfumuri.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au reușit să identifice un tânăr de 28 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, bănuit de comiterea faptei.

La data de 09 martie a.c., ora 23.45, a fost sesizat prin SNUAU 112 faptul că, un bărbat a pătruns, prin efracție, într-un spațiu comercial din municipiul Râmnicu Vâlcea.

 La fața locului s-au deplasat cu operativitate echipajele de poliție din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea care au surprins în flagrant un bărbat de 31 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce sustrăgea bunuri alimentare din magazin. (…)

Bărbatul a fost prezentat instanței de judecată, față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile” – informează IPJ Vâlcea.

You May Also Like