REVOLTĂTOR! SECŢIA PEDIATRIE din Spitalul Drăgăşani, ÎNCHISĂ! Cadrele medicale în concediu, pacienţii trambalaţi în alte părţi!

Situaţie revoltătoare la Spitalul Municipal Drăgăşani, din judeţul Vâlcea, acolo unde Secţia de Pediatrie a fost închisă, iar pacienţii trimişi în alte părţi. Această decizie a fost luată pentru că singurul medic pediatru de pe secţie şi-a luat concediu de odihnă pentru două săptămâni, iar niciun alt medic din spital nu a dorit să-şi asume responsabilitatea îngrijirii pacienţilor, pe motiv că nu sunt specialişti. Ca urmare, până la data de 1 august 2017, copiii din Drăgăşani, dar şi din localităţile din sudul judeţului Vâlcea nu au dreptul să se îmbolnăvească. În caz contrar, ei vor fi trambalaţi în alte părţi cu ambulanţele şi asta doar în cazul în care au norocul să prindă liberă una dintre cele două amărâte de ambulanţe din Drăgăşani.

Părinţi disperaţi „Ore pierdute care pot face diferența între viață și moarte”

Părinţii din Drăgăşani sunt extrem de îngrijoraţi în această perioadă, ei trimiţându-ne o scrisoare pe adresa electronică a publicaţiei noastre, în speranţa că autorităţile din Vâlcea vor vedea ce probleme sunt la Spitalul Municipal Drăgăşani şi vor lua măsuri urgente pentru a evita să se întâmple o tragedie.

„Este un lucru foarte grav ce se întâmplă la Spitalul Municipal din Drăgășani, din judeţul Vâlcea. Începând cu jumătatea lunii iulie şi până în luna august, Secția de Pediatrie a spitalului a fost închisă pe motiv ‹lipsa personal – concedii de odihnă›. Cum este posibil așa ceva??? Noi care avem copii mici sau mari trebuie să ne deplasam la Râmnicu Vâlcea pentru a fi văzuți de un medic. Asta daca avem autoturism personal. Dacă nu, trebuie să așteptăm ore bune pentru a fi trimiși cu o salvare, ore pierdute care pot face diferența între viață și moarte. Este inadmisibil!!!!! De ce nu se scot posturi la concurs dacă nu există personal???? De ce nu se aduc medici pediatrii???? Multe dileme” – ne-au scris câţiva părinţi din municipiul Drăgăşani.

Managerul spitalului: „În momentul de faţă nu am soluţii!”

Pe de altă parte, disperat este şi managerul Spitalului Municipal „Costache Nicolescu” Drăgăşani, Marian Pîrva, el susţinând că de trei ani de zile încearcă din răsputeri să aducă încă un medic specialist la Secţia de Pediatrie. Eforturile sale au fost în zadar până acum, iar, an de an, este nevoit să închidă secţia pentru două săptămâni, până când singurul medic pediatru vine din concediu.

„Este adevărat, Secţia de Pediatrie este închisă în momentul de faţă, până la 1 august 2017, atunci când vine medicul din concediu. Pacienţii merg la Vâlcea, însă urgenţele sunt preluate de medicii de gardă. Această situaţie este de trei ani, pentru că avem deficit de medici şi nimeni nu se prezintă la concurs. Am scos la concurs de cel puţin 7-8 ori un post de medic specialist pediatru, însă nu se înscrie nimeni. Alt medic nu vrea să-şi ia responsabilitatea pentru că nu e specialist. Este o situaţie foarte grea pentru că Spitalul Drăgăşani este singurul spital din sudul judeţului şi numărul pacienţilor este extrem de mare. În momentul de faţă nu am soluţii” – ne-a declarat managerul Spitalului Municipal Drăgăşani.

loading...

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.