ŞANTAJ pentru poze intime în VÂLCEA. Victima este o fată de 13 ani

Un bărbat, din Râmnicu Vâlcea, este cercetat pentru șantajarea unei tinere, de 13 ani, în scopul obținerii de fotografii intime de la aceasta. 

Polițiștii, din cadrul Postului de Poliție Berislăvești, au fost sesizați de către bunica minorei, din comuna Berislăvești, cu privire la faptul că, în perioada 15 – 19 octombrie 2020, nepoata sa a fost amenințată de către un bărbat de 30 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, cu darea în vileag a unor discuții compromițătoare, pe care bărbatul le-ar fi purtat cu minora prin intermediul rețelelor de socializare, în scopul obținerii de fotografii intime de la aceasta. 

Polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară la locuința bărbatului, din municipiul Râmnicu Vâlcea,prilej cu care au ridicat mai multe sisteme informatice și medii de stocare externă.

De asemenea, polițiștii l-au condus pe bărbat la Postul de Poliție Berislăvești pentru audiere, în baza unui mandat de aducere. În prezent, acesta este cercetat în libertate.

La percheziție au participat polițiștii Postului de Poliție Berislăvești, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Călimănești și a luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. 

Cercetările continuă pentru comiterea infracțiunii de „Șantaj, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi.

loading...

You May Also Like