Sărdărescu s-a muşcat de limba română. “Capitala ceramicii româneşti”, batjocorită agramat

Să vină Ambulanţa, SMURD – ul şi minerii! Primarul oraşului Horezu, Nicolae Sărdărescu, s-a ales cu multiplă fractură de limbă română în mai puţin de trei minute. Televiziunea Vâlcea Unu a publicat un discurs al edilului pentru care la clasa a şasea vii în toamnă la corigenţă. Magna cum laude! Ia fiţi atenţi la ,,lingvistul” şef de la Horezu: 

,,Am o nemulţumire când auz că ceramiştii ne-a făcut mari. Nu ne-a făcut olarii mari pe noi! Mari ne-a făcut, ce? Numele de Horezu, cu toată istoria în spate. Mari ne-a făcut, ce? Produsele bune ale noastre; şi sunt bune. Mari ne-a făcut zona foarte frumoasă, apa curată…” – a spus primarul.

Lăsând de-o parte atitudinea superioară, nedreaptă, pe care o are faţă de breasla ceramiştilor care a pus, cu adevărat, Horezu pe harta lumii, primarul are o exprimare soră cu analfabetismul. Dacă e neimportantă această breaslă, de ce oraşul are titulatura de ,,capitală a ceramicii româneşti?” De ce toate oficialităţile de la Bucureşti, dar şi străinii, au auzit şi invocă mai întâi olăritul de la Horezu, apoi produsele bune, zona frumoasă şi apa curată? După apariţia filmării, Nicolae Sărdărescu a emis un drept la replică în care acuza Vâlcea Unu că a realizat un fragment din mai multe filmări, un fel de colaj tendenţios menit să-i păteze imaginea. Nici vorbă! Vâlcea Unu s-a folosit de ,,materialul clientului”. Redăm mai jos ştirea apărută la amintita televiziune locală:

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like