Scrisoare deschisă către patronul Urban, afaceristul Doru Florescu

Stimate domn, 

Noi știm că ai devenit milionar în euro din gunoaie, dar nu accepta ,,proliferarea” lor în spațiul public. Dumneata înțelegi deciziile instanțelor, că doar au existat momente în care le-ai așteptat cu sufletul la gură. Știi, deci, că prin asemenea decizii, Facebook – ul este spațiu public. Doi salariați ai SC Urban au făcut o pagină de Facebook numită Scoatem Vâlcea din mizerie. Nu știm din ce mizerie vor s-o scoată, dar vor s-o bage în pubela de gunoi cu care sunt atât de învățați prin rutina meseriei. Te știm om fin, cu gusturi alese, fumător de țigări excesiv de scumpe (sau de trabuc), iubitor de femei frumoase și cochete. Nu-i mai lăsa pe băieții ăia să arunce cu deșeurile minții lor. Că atacă administrația, e una. Că se luptă cu presa care nu le cântă în strună, se poate accepta. Dar când ajungi să faci ce fac ăia doi, îi știi dumneata care sunt, nu mai e normal. Polemica e firească. Scrisul pestilențial (observi că mă învârt între cuvinte cu care dumneata ești obișnuit) de pe pagina Scoatem Vâlcea din mizerie a atins și oameni care n-au nicio vină. Domn` Florescu, te știu om credincios, deși nu ți-ai arătat de foarte multe ori frica de Dumnezeu. Ce sens avea ca salariații dumitale să-l murdărească pe ÎPS Varsanufie? Pentru ce? Pentru că a participat la un eveniment la care a fost invitat? Și știi câte asemenea exemple putem da? 

Nu zice nimeni că dumneata, după ce-ți numeri milioanele de euro și după ce mai semnezi niște contracte prin țări exotice, te apuci și scrii pe Facebook. Nici vorbă! Oricum, n-ai mai avea timp. Dar ai putea interveni pe lângă turbații ăia doi (pe care, repet, îi cunoști bine) să-și vidanjeze scrisul. Cei doi au avut ghininon și s-au dat în primire (iarăși, limbaj pe care-l cunoști și de care nu mai vrei să auzi) pe la mese, lăudându-se că ei scriu la Scoatem Vâlcea din mizerie. Există condeie foarte ale dracului în presa vâlceană care au început să asocieze pagina respectivă cu SC Urban. Deși nu se exprimă acolo poziția oficială a firmei, s-ar putea ca moral să aibă ceva dreptate. Dar pentru că te simpatizez de la distanță și te apăr pe unde pot, susțin că Scoatem Vâlcea din mizerie nu propagă ideile SC Urban. Vezi?! Ți-am făcut un serviciu. Acum dumneata, capitalist autentic, știi că trebuie să-l întorci. Te rog atât: oprește mizeria cu care suntem inundați dinspre acea pagină de Facebook. 

PS: Era să uit… Patroane, îți imaginezi că se pot găsi ticăloși care să creeze o asemenea pagină pe rețelele de socializare și să-ți facă dumitale, dar și distinsei familii, același lucru. M-ar durea teribil și n-aș fi de acord cu ei. Dar, teoretic, există riscul!

You May Also Like