ŞOCANT. Fetiţă de 12 ani din Vâlcea, violată şi supusă la perversiuni sexuale

La doar 12 anişori, o fetiţă din comuna Ghioroiu, judeţul Vâlcea, a fost nevoită să treacă prin momente cumplite. Un monstru cu chip de om a violat-o în repetate rânduri şi a supus-o la perversiuni sexuale. Totul s-ar fi întâmplat chiar în luna iunie 2020, violatorul Ionuţ Şunică fiind arestat de oamenii legii şi băgat după gratii.

„În fapt, se reţine că în cursul lunii iunie 2020, inculpatul Şunică Ionuţ a întreţinut, prin constrângere, în mod repetat raporturi sexuale constând în acte sexuale orale şi anale şi a efectuat acte de agresiune sexuală, faţă de o minoră, în vârstă de 12 ani, la data săvârşirii faptelor. Profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa.

La data de 21 iunie 2020, organele de poliţie judiciară au dispus reţinerea inculpatului pentru o perioadă de 24 ore, iar la data de 22 iunie 2020, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat pentru comiterea infracţiunii continuate de viol şi a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Bălceşti, luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Şunică Ionuţ, fiind emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele” – precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like