TÂNĂR din SIBIU, CONDAMNAT la VÂLCEA pentru TRAFIC de ETNOBOTANICE

În toamna acestui an, mai precis în data de 28 septembrie 2017, un tânăr din Sibiu a fost trimis în judecată pe rolul Tribunalului Vâlcea, el fiind acuzat de trafic de droguri. Procurorii DIICOT Vâlcea au descoperit că sibianul Marius Remus Cocoşilă a comandat de pe Internet un colet cu substanţe etnomotanice, susţinând că sunt pentru consum propriu. Anchetatorii au demonstrat însă că tânărul „efectua, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”.

În data de 23 noiembrie 2017, sibianul Marius Remus Cocoşilă a fost condamnat de magistraţii vâlceni, el primind o pedeapsă de 9 luni de închisoare cu suspendare, dar şi muncă în folosul comunităţii pe care o va executa în cadrul Primăriei Sibiu.

Iată condamnarea: „În baza art. 396 alin. 2 Cod procedură penală ; Condamnă pe inculpatul COCO?ILĂ REMUS MARIUS, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011 republicată, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală ( 2 acte materiale). În baza art. 91 Cod penal; Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform disp. art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal; Obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Sibiu sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Sibiu, judeţul Sibiu, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare”.

 

You May Also Like