Tentativă de omor într-un oraș din Vâlcea. Și-a lovit mama și bunica cu un topor


Tentativă de omor înfiorătoare în orașul Băbeni, județul Vâlcea. Un bărbat în vârstă de 30 de ani şi-a lovit mama și bunica cu un topor. Totul a pornit de la banală ceartă, părinții individului refuzând să-i dea bani de cheltuială. În plină criză de nervi, omul a pus mâna pe topor și și-a nenorocit mama și bunica. Femeile se află internate în stare gravă la Spitalul Clinic din Craiova, în timp ce inculpatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor calificat asupra a doi membri de familie.

“Probatoriul administrat a relevat faptul că, în noaptea de 25.04.2022, în jurul orelor 22:30, în timp ce inculpatul se afla la locuinţa bunicii sale din oraşul Băbeni, jud. Vâlcea, pe fondul unui conflict verbal cu mama sa, generat de faptul că părinţii refuzau să îi dea bani, inculpatul le-a aplicat celor două victime (bunica sa şi mama sa) mai multe lovituri cu un topor, în zona capului şi pe toată suprafaţa corpului, provocându-le leziuni traumatice care necesită circa 70-80 zile de îngrijire medicale pentru vindecare şi care sunt de natură să pună viaţa victimelor în primejdie. În prezent, persoanele vătămate au fost transferate în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul I.P.J. Vâlcea — Serviciul de Investigaţii Criminale şi Poliţia or. Băbeni. Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like