TINERI din VÂLCEA, CONDAMNAŢI pentru SPĂLARE de BANI. Vezi cine sunt ei!

 

S-au „înhăitat” cu membrii unor reţele de hackeri, iar acum au ajuns să aibă condamnări penale la activ. Este vorba despre şase tineri din Vâlcea, care au fost acuzaţi de spălare de bani de către procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea. Recent, ei au fost condamnaţi de magistraţii Tribunalului Vâlcea.

Andrei Gheorghe Romeo, Viorel Florin Andronache, Marius Dumitru Dragomir, Dragoş Constantin Ceauşu, Laurenţiu Bogdan Geangavela şi Cristian Berechet au fost racolaţi în cadrul unor grupări infracţionale, ei primind sarcina precisă de a spăla banii obţinuţi de infractorii informatici în urma unor înşelăciuni pe Internet. În fapt, ei scoteau banii primiţi prin agenţiile Western Union şi îi transferau de la o substructură a grupului la alta, astfel încât să se piardă urma banilor. Prejudiciul cauzat de fiecare dintre cei şase acuzaţi se ridică la peste 25.000 de euro. Dar, în cele din urmă, capii reţelelor au fost prinşi şi condamnaţi, iar apoi a venit şi rândul „săgeţilor” să plătească pentru faptele lor.

Condamnările…

În data de 21 decembrie 2016, după un proces destul de scurt de şapte termene, magistraţii Tribunalului Vâlcea au decis să-i condamnate pe cei şase tineri din Vâlcea, care au fost acuzaţi de spălare de bani. Condamnările sunt însă cu suspendare.

GHEORGHE ROMEO – „aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 8 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare, urmând să execute, în total, 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b Cod penal. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, cu termen de supraveghere de 3 ani şi 6 luni. Obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Vâlcea. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Rm. Vâlcea sau Liceului Tehnologic Căpitan Nicolae Pleşoianu Rm. Vâlcea”.

ANDRONACHE VIOREL FLORIAN, condamnat la „2 ani şi 4 luni închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, cu termen de supraveghere de 2 ani şi 4 luni. Obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Vâlcea. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Rm. Vâlcea sau Liceului Tehnologic Căpitan Nicolae Pleşoianu Rm. Vâlcea”.

DRAGOMIR MARIUS DUMITRU, condamnat la „2 ani şi 3 luni închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, cu termen de supraveghere de 2 ani şi 3 luni. Obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Vâlcea. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Rm. Vâlcea sau Liceului Tehnologic Căpitan Nicolae Pleşoianu Rm. Vâlcea”.

CEAUŞU DRAGOŞ CONSTANTIN  – „aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea ,de 2 ani şi 4 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare, urmând să execute, în total, 2 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b Cod penal. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, cu termen de supraveghere de 3 ani. Obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Vâlcea. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Rm. Vâlcea sau Liceului Tehnologic Căpitan Nicolae Pleşoianu Rm. Vâlcea.

GEANGAVELA LAURENŢIU BOGDAN – „2 ani şi 4 luni închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, cu termen de supraveghere de 2 ani şi 4 luni. Obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Vâlcea. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Rm. Vâlcea sau Liceului Tehnologic Căpitan Nicolae Pleşoianu Rm. Vâlcea”.

BERECHET CRISTIAN – „la 2 ani şi 4 luni închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, cu termen de supraveghere de 2 ani şi 4 luni. Obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Teleorman. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Alexandria sau Primăriei comunei Poroschia , jud. Teleorman.

Sechestru pe bunurile inculpaţilor

De altfel, pentru a recupera prejudiciul cauzat de fiecare inculpat în parte, magistraţii au dispus confiscarea unor sume de bani, precum şi punerea sub sechestru a bunurilor acestora.

„Dispune confiscarea de la inculpatul Andrei Gheorghe Romeo a sumelor de 240.741 lei şi 23.523 euro sau echivalentul în lei , de la inculpatul Andronache Viorel Florian a sumelor de 147.952 lei şi 8.658 euro sau echivalentul în lei , de la inculpatul Dragomir Marius Dumitru a sumelor de 76.379 lei şi 9.000 euro sau echivalentul în lei, de la inculpatul Ceauşu Dragoş Constantin a sumelor de 197.176 lei şi 2.048 euro sau echivalentul în lei, de la inculpatul Geangavela Laurenţiu Bogdan a sumelor de 33.651 lei şi 29.791 euro sau echivalentul în lei şi de la inculpatul Berechet Cristian a sumelor de 66.023 euro şi 14.550 dolari SUA sau echivalentul în lei. În baza art. 32 din Legea nr. 656/2002; Dispune instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Andrei Gheorghe Romeo, Andronache Viorel Florian, Dragomir Marius Dumitru, Ceauşu Dragoş Constantin, Geangavela Laurenţiu Bogdan şi Berechet Cristian până la concurenţa sumelor supuse confiscării” – se arată în minuta instanţei.

 

You May Also Like

3 thoughts on “TINERI din VÂLCEA, CONDAMNAŢI pentru SPĂLARE de BANI. Vezi cine sunt ei!

  1. Aceste arestari de hackeri din Valcea pe care le vedem noi sunt doar varfuri ale iceberg-ului. Grosul acestui gen de infractiuni sta linistit, sub protectia SRI, procuraturii si politiei, care isi iau si ei partea.

  2. Adevarati hackeri sunt capi cei mari” gogosaru ,iorgu,ursei „pe astea sai aresteze prostitutie droguri hackeri trafic de influenta ….etc

  3. Sunt.protejati.de.politie.adevaratii.hackeri.Sunt.copii.de.procurori,prieteni,rude,afini,cad.in.plasa.pestisorii.

Comments are closed.