UPDATE. Percheziții în Vâlcea. Vezi cum erau înșelate victimele pe Internet!

UPDATE 20 decembrie 2019: În urma perchezițiilor efectuate, anchetatorii au descoperit că în perioada noiembrie 2018- august 2019, persoanele bănuite de comiterea faptelor ar fi indus în eroare șase părți vătămate de pe raza judeţului Botoșani, prin postarea fictivă de anunțuri privind vânzarea de tractoare agricole pe site-uri de specialitate.

De asemenea, prin tranzacționarea acestora, ar fi convins părțile vătămate să vireze diferite sume de bani, în mai multe tranșe, în conturi aparținând unor persoane interpuse, deschise la diferite bănci, precum și prin servicii de transfer de bani.

​Cu ocazia percheziţiilor, la locaţiile vizate au fost identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, telefoane mobile, înscrisuri şi alte mijloace materiale de probă susceptibile că au fost folosite la comiterea faptelor.

În cauză a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele a două femei şi doi bărbaţi, cu vârste de 31 şi 36 de ani, urmând ca astăzi, 20.12.a.csă fie prezentați instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale și dispunerii de măsuri procedurale.

Știrea inițială…

Un număr de șase percheziții au loc în această dimineață de joi, 19 decembrie 2019, în județul Vâlcea, dar și în alte județe din țară. Dosarul este instrumentat direct de polițiștii de Investigații Criminale din Botoșani, fiind vorba despre persoane suspecte de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune pe Internet.

Perchezițiile încă sunt în desfășurare la ora publicării acestei știri, dosarul fiind unul complex. Vâlcenii suspecți în cauză vor fi duși pentru audieri la IPJ Botoșani.

Vom reveni cu amănunte!

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like