UPDATE – PERCHEZIȚII în VÂLCEA. 93 de suspecți duși la audieri. Peste 500 de victime ale infractorilor informatici

UPDATE: Potrivit unui comunicat de presă al D.I.I.C.O.T. – B.T. Vâlcea, procurorii, polițiștii și jandarmii au efectuat un număr de 51 de percheziţii domiciliare  pe raza județelor Vâlcea, Mureș, Bacău, Argeș, Olt, Ilfov, Giurgiu, Suceava și în municipiul București. În cauză este vorba de destructurarea unui număr de 5 grupuri infracţionale organizate specializate în săvârşirea  infracţiunilor de fraudă informatică, spălare de bani şi fals informatic. Anchetatorii au descoperit că, începând cu primăvara anului 2017, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, au acţionat 5 grupări infracţionale organizate  specializate în comiterea infracţiunilor de fraudă informatică şi spălare de bani. Activitatea infracţională a grupărilor, care au colaborat şi s-au sprijinit reciproc,  a determinat implicarea în activitatea delictuoasă a unui număr de cel puţin 93 de suspecţi, care au avut diferite roluri şi au avut ca scop controlarea unor fluxuri financiare formate dintr-un număr total de 200 conturi deschise în România şi alte 9 ţări din Europa dar şi Mexic. Pe de altă parte, fluxurile financiare au fost utilizate pentru a frauda prin intermediul sistemelor informatice prin multiple moduri de operare un număr de cel puţin 500 de persoane vătămate prejudiciate cu o sumă totală de 3 milioane de euro. Aşa cum se desprinde din descrierea activităţii infracţionale a fiecărei grupări, se poate identifica un tipar general de organizare a acestora în general pe următoarele paliere: 

  • Palierul 1  este format din membrii grupării care au rolul de coordonator al activităţii infracţionale. Astfel, membrii acestui palier au avut rolul de a obţine, prin diferite modalităţi,  datele unor conturi bancare deschise în diferite ţări pe care le-au pus la dispoziţia autorilor fraudelor pentru a le folosi la comiterea infracţiunilor. Ulterior comiterii fiecărei infracţiuni şi confirmării virării sumei de bani de către victimă, membrii acestui palier aveau rolul şi de a transfera şi ulterior retrage sumele de bani şi după oprirea unui procent, în jur de 30% în funcţie de înţelegerile infracţionale, remiteau sumele de bani către membri palierului 2.
  • Palierul 2 este format autorii efectivi ai fraudelor care au utilizat conturile bancare deschise în străinătate pentru fraudarea victimelor şi ulterior au beneficiat de cota convenită din sumele de bani care le era remisă după ce sumele de bani erau transferate şi retrase ;
  • Palierul 3 este format din suspecţii care au avut rolul de a deschide conturi bancare în România şi alte ţări pe care le-au pus la dispoziţia grupării în vederea transferării sumelor de bani din conturile din străinătate şi ulterior a retragerii acestora.

 La sediul DIICOT – B.T. Vâlcea vor fi duși pentru audieri 93 de suspecți.

  Știrea inițială…

Mai multe percheziții au loc în această dimineață de joi, 22 noiembrie 2018, în județul Vâlcea. Dosarul este instrumentat de DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea și, din câte am reușit să aflăm, este vorba despre infracțiuni informatice.

Procurorii DIICOT și polițiștii de la SCCO Vâlcea au descins la locuințele unor suspecți de comiterea infracțiunilor de fraudă informatică. Bănuiții vor fi duși la sediul Parchetului pentru audieri.

vom reveni cu amănunte!

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like