VÂLCEA. Indivizii care au incendiat un autoturism cu un Cocktail Molotov au fost arestaţi

Procurorii au decis că incidentul din data de 12 august 2020, din oraşul Berbeşti, când un autoturism a fost incendiat cu un Cocktail Molotov, se încadrează la infracţiunea de răzbunare pentru ajutorul dat jusitiţiei. Ca urmare, cei doi indivizi care au săvârşit fapta, Călin Vasile, zis Amar, şi Grigore Ion Gabriel, au fost arestaţi preventiv, printr-o decizie a Judecătoriei Horezu. Iată ce au reţinut procurorii vâlceni în acest dosar:

„La data de 02.06.2020, persoana vătămată M.C., a acordat ajutor unei victime a infracţiunii de trafic de persoane, să fugă de la domiciliul membrilor familiei inc. Călin Vasile, care o obliga să practice prostituţia în favoarea lor, folosind autoturismul personal, iar ulterior, a sprijinit victima infracţiunii de trafic de persoane să denunţe această faptă şi a participat în calitate de martor, în dosarul respectiv.

Ajutorul dat de persoana vătămată şi participarea sa ca martor în cauza ce a culminat cu arestarea şi trimiterea în judecată a unui membru al familiei Călin, a creat o vădită nemulţumire între membrii acestei familii.

În acest context, la data de 12.08.2020, la orele 01.38, inculpaţii Călin Vasile zis Amar, şi Grigore lon Gabriel s-au deplasat la locuinţa persoanei vătămate M.C., unde au incendiat autoturismul acestuia, ce se afla parcat în faţa locuinţei sale, provocând distrugerea în totalitate a bunului.

După distrugerea provocată, inculpaţii au fugit cu autoturismul cu care s-au deplasat, spre direcţia Bălceşti, iar pe raza localităţii Livezi au produs un eveniment rutier, părăsind locul accidentului, flind identificaţi ulterior de către organele de poliţie.

În realizarea acestei conduite inculpaţii au urmărit a se răzbuna pe persoana vătămată pentru contribuţia oferită de aceasta în calitate de martor într-o cauză penală aflată în prezent pe rolul Tribunalului Vâlcea.

Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele”.

CITIŢI ŞI:

CITIŢI ŞI:

foto ilustrativ

You May Also Like