VÂLCEAN condamnat pentru CORUPȚIE. Prins în flagrant când mituia un polițist

Prins în flagrant în timp ce mituia un polițist, un bărbat din județul Vâlcea a fost condamnat recent la doi ani de închisoare cu suspendare.

Fapta de corupție a avut loc la sfârșitul lunii octombrie 2018, când Ion – Ionuț A. a fost prins conducând pe drumurile publice cu un permis necorespunzător categoriei din care făcea parte autovehiculul. Agentul de circulație care a constatat fapta a fost Constantin Bogdan T., polițist în cadrul Poliției orașului Băile Olănești – Formațiunea poliției rutiere. Pentru a scăpa de dosar penal, conducătorul auto a încercat să cadă la înțelegere cu polițistul, promițându-i o sumă de bani dacă trece cu vederea fapta sa.

Numai că, agentul rutier a demonstrat că-și respectă meseria și a denunțat tentativa de mituire a sa la DGA Vâlcea. Astfel, alături de ofițerii anticorupție a fost organizat flagrantul, Ion Ionuț A. fiind prins chiar în biroul polițistului când îl mituia pe acesta cu sumele de 50 de euro și 70 de lei.

Procurorul de caz și ofițerii DGA Vâlcea au documentat cauza, astfel încât inculpatul a fost trimis în judecată, cu operativitate, la numai o săptămână după prinderea în flagrant.

În data de 27 martie 2019, judecătorii Tribunalului Vâlcea au dat sentința în dosarul pe fond, luând decizia de a-l condamnat pe Ion – Ionuț A. la 2 ani de închisoare cu suspendare și la muncă în folosul comunității în comuna Vlădești. De asemenea, banii cu care a încercat să mituiască polițistul i-au fost confiscați.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like