VIDEO – ANTARES vs. POLIŢIA RUTIERĂ VÂLCEA. Becşenescu acuză nefondat!

Ca de fiecare dată, problema transportului în comun din Vâlcea, dar şi cea a taximetriei ilegale creează controverse mari şi se lasă cu acuzaţii de multe ori nefondate. Aşa s-a întâmplat şi la ultima şedinţă de acest gen convocată de prefectul Florian Marin, ce a avut loc marţi, 19 septembrie 2017. Printre multiplele discuţii ce au avut loc, un conflict a atras atenţia, mai ales că el a fost alimentat cu o zi înainte de şedinţă şi de presă, printr-un articol „bine plasat”. În speţă, patronul firmei Antares Transport, Dumitru Becşenescu, a lansat o serie de acuzaţii la adresa poliţiştilor rutieri şi, în special, la adresa şefului Poliţiei Rutiere Vâlcea, Florian Ioniţă. În final, Becşenescu a realizat că, în realitate, problema este posibil să se regăsească chiar în firma sa, iar acuzaţiile aduse oamenilor legii să nu aibă niciun fundament şi să fie doar gargară.

Becşenescu, redus la tăcere de o jurnalistă

Prima acuzaţie pe care Dumitru Becşenescu a lansat-o a fost aceea că taximetriştii pirat ar fi anunţaţi de razii atunci când acestea au loc pe traseul Râmnicu Vâlcea – Olăneşti. El a lăsat să se înţeleagă că cei care ar fi pe mână cu taximetriştii clandestini ar fi chiar poliţiştii rutieri.

„M-aş fi aşteptat ca după această acţiune să fie descurajat fenomenul. Din păcate, nu s-a reușit descurajarea fenomenului chiar dacă s-au luat câteva măsuri (…). Sunt anumite interese în poliție și, cumva, merg cu frânele trase și eram expuși unei vânători. Îmi asum ce spun, nu am dat nume și nu vreau să dau nume, dar cu siguranță știu pe ce contez. Există și persoane care au fost preocupate în poliție să stopeze aceste acțiuni și să ne descurajeze pe noi. Era destul de simplu de făcut asta, printr-un simplu călător pe care l-am filmat în picioare. (…) Eu mi-aş dori să ajungem la acel moment în care ziua în care nu este poliţie, lucrurile se întâmple la fel ca şi în ziua în care este poliţie. Atunci lucrurile sunt rezolvate. Acum, transportatorii clandestini stau la pândă, stau ascunşi şi sunt informaţi probabil. Este evident, dacă luni şi vineri când nu a fost poliţie ei au fost pe traseu, pentru că ei au fost bine informaţi că nu vine poliţia atunci şi lucrau masiv fără niciun fel de emoţii” – a spus Dumitru Becşenescu.

Numai că, în cadrul acestei întâlniri, jurnalista Dana Nedescu l-a redus la tăcere pe mai marele şef de la Antares, susţinând că taximetriştii pirat sunt anunţaţi de prezenţa poliţiei pe traseu chiar de şoferii firmelor de transport.

„Taximetriştii sunt informaţi de controalele poliţiei de către şoferii firmelor de transport. La întâlnirea pe care a organizat-o domnul Ioniţă într-o zi cu firmele de transport, cei prezenţi acolo au afirmat acest lucru. Păi despre ce vorbim aici?” – a spus Dana Nedescu.

Becşenescu, atac la Ioniţă…

Patronul de la Antares, Dumitru Becşenescu, nu s-a oprit însă din acuzaţii, el atacându-l pe şeful Poliţiei Rutiere, Florian Ioniţă: „Polițiștii trebuie să aibă acea motivație de a-şi face treaba, nu a se comporta ca și când îi deranjează acest lucru şi prin diferite tertipuri încearcă să ne descurajeze. Îmi asum ce spun, nu vreau să ajung la dezbateri de acest fel, dar noi am avut o problemă reală și surprinzătoare prin comportamentul șefului Poliției Rutiere, domnul Ioniță. Din spusele colegilor mei, domnul Ioniță s-a arăta foarte deranjat de aceste acțiuni, practic prin tot ce-a făcut dumnealui nu a făcut decât să ne intimideze și pe noi. Colega mea Diana, care urmărea din umbră acțiunile, înțeleg că a fost chemată de domnul Ioniță ca să vadă și taximetriștii cine este persoana care reclamă. Ea a fost amenințată apoi de taximetriști și practic a vrut să plece din firmă pentru că s-a speriat. Noi ne dorim ca aceste acțiuni să continue și nicidecum care se oprească”.

Şi aceste acuzaţii au fost demontate de cineva prezent în sală, mai exact de un taximetrist care deţine licenţă şi care spune că a fost la faţa locului şi chiar a filmat acel moment despre care vorbeşte Becşenescu. Taximetristul susţine că reprezentanta Antares a fost înjurată doar de părinţii copiilor lăsaţi să aştepte minute bune în staţie,  „Injuriile i-au fost aduse domnişoarei de către părinții copiilor care au rămas în stația de autobuz, i-am și filmat. Am făcut cu mâna să oprească să ia copiii să-i ducă pentru că începeau şcoala şi acei părinți au înjurat-o. Ar trebui să recunoască că ea a ieșit și oamenii au înjurat-o” – a declarat taximetristul.

Şeful SPR Vâlcea reacţionează…

Şeful Poliţiei Rutiere Vâlcea, Florian Ioniţă, a reacţionat şi el, însă nedorind să intre în polemică, s-a mulţumit doar că lămurească problema creată cu reprezentanta Antares de la ultimele razii: „La toate aceste controale am participat personal. Nu am fost nemulţumit de aceste controale, dar s-a creat o situaţie în staţie la Păuşeşti. Imediat ce a plecat cursa au rămas şase oameni în staţie, oameni care au devenit recalcitranţi şi îmi fluturau nişte abonamente, întrebându-mă: ‹De ce nu ne asiguraţi capacitatea de transport?›. Fapt pentru care am sunat-o pe colega domnului Becşenescu şi am rugat-o să trimită cursă suplimentară. Răspunsul dumneaei a fost: ‹Nu trimit cursă pentru două persoane pentru că mă gândesc la beneficiul firmei›. Şi eu i-am spus că nu este o gândire corectă şi nu este tocmai ok. De aici, dumneaei a avut o supărare, dar eu am crezut că discuţia s-a oprit aici”.

 

Vedeţi în VIDEO de mai jos fragmente de la întâlnirea de la Prefectura Vâlcea:

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

2 thoughts on “VIDEO – ANTARES vs. POLIŢIA RUTIERĂ VÂLCEA. Becşenescu acuză nefondat!

  1. Nu stiu cum functioneaza taximetria, eu am o firma pe care o respect pentruca la apelul meu este prompta. Dar, duminica mi s-a intamplat in autogara Antares sa ajung cu bagajul pe trotuar in dreptul statiei de taxi (erau trei fara firma inscriptionata). A venit un sofer si m-a intrebat unde merg, am spus ca in oras, raspunsul lui fiind ca merge doar la Olanesti sau in oras dar cu suma de 10 lei. Evident ca am sunat firma favorita. Si nu este pentru prima data !

  2. Doar un călător în picioare? Pfff, ce glumă proastă! Poate într-o oră mai lejeră! Sunt ore de vârf când stau câte 10-15 oameni în picioare! De zilele Olăneștiului cred că Am fost și 20 în picioare! Puteți să vă uitați pe camerele de filmat din autobuzele Antares. Să-i numărați, vă rog!
    Domnule Becșenescu, fără acești „pirați”, cum îi numiți dumneavoastră, v-ați lua zeci de amenzi cu autobuzele dumneavoastră de numai 29 de locuri! Ar trebui să le mulțumiți! Nu să-i vânați!

Comments are closed.