VIDEO: Poliţistul local Guţă din Râmnicu Vâlcea susţine că are dreptul să aplice legea pumnului

 

Despre abuzurile anumitor poliţişti locali din Râmnicu Vâlcea s-a scris de multe ori şi, probabil, se va mai scrie mult timp de acum înainte. Asta pentru, după ce că sunt slabi pregătiţi, mulţi se mai dau şi „cocoşi” şi fac exces de zel. Ei bine, acum vă vom prezenta unul dintre poliţiştii locali care interpretează legea după bunul său plac şi consideră că imobilizarea unui cetăţean înseamnă să-i împarţi pumni şi picioare.

Să începem totuşi prin a povesti de la ce a început totul. Aşadar, duminică, 23 aprilie 2017, un om al străzii, care-şi ducea veacul prin zona Complexului Nord din Râmnicu Vâlcea, a intrat în vizorul poliţiştilor locali. De ce l-au vizat aceştia, nu ştim şi, sincer, nu ne interesează. Indiferent ce ar fi făcut, i se putea aplica legea în litera şi spiritul ei. În schimb, poliţistul local Decebal Guţă (care se prezintă ca fiind agent principal însă el este un biet poliţist local care a făcut doar cursuri de perfecţionare) a găsit de cuviinţă să aplice legea pumnului. Martorii spun că omul străzii a fost pur şi simplu snopit în bătaie în plină stradă, iar apoi urcat în maşina poliţiei şi dus într-un loc unde a mai primit o corecţie severă.

Văzând acest conflict, mai mulţi râmniceni, printre care şi comercianţi din Piaţa Nord, au sărit să-i ia apărarea omului străzii. Evident că intervenţia lor a fost în zadar, pentru că bietul om a fost lovit în continuare cu bestialitate. Însă comercianţii s-au trezit a doua zi că sunt şi ei vizitaţi şi traşi la răspundere de acelaşi poliţist local, care era nemulţumit nevoie mare. Din fericire, ne-am nimerit prin zonă şi am reuşit să surprindem câteva imagini din momentul în care poliţistul local Guţă explica cum are el dreptul să aplice legea şi să imobilizeze cetăţenii luându-i la pumni. Vedeţi video de mai jos:

 

La final vom ataşa un link către site-ul politisti.ro, acolo unde se explică foarte clar care este procedura privind imobilizarea persoanelor. Insistăm însă pe o frază, pe care sperăm ca şi Guţă Decebal să o citească şi anume „în toate situaţiile, folosirea acestor mijloace pe cât posibil nu trebuie să depăşească nevoile reale pentru împiedicarea sau neutralizarea acţiunilor agresive”.

Iată link-ul: http://www.politisti.ro/forums/topic/665-procedura-privind-imobilizarea-persoanelor/

 

 

 

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like