VIDEO/INCREDIBIL: Reprezentanţii MATDAN recunosc faptul că MICROBUZELE lor sunt VECHI şi DEGRADATE

Am trăit să o auzim şi pe asta! După ce ani în şir, patronul firmei MatDan a urlat cât l-au ţinut plămânii, aruncând acuzaţii în dreapta şi-n stânga şi susţinând că poliţiştii rutieri ai SPR Vâlcea îl amendează pe nedrept, ei bine a venit şi momentul în care un reprezentant al companiei respective – un om cu capul de umeri şi cu mult bun-simţ – să recunoască faptul că parcul auto al companiei MatDan de la Vâlcea este extrem de învechit, iar microbuzele sunt degradate. Ba mai mult, acesta afirmă că este încântat de faptul că autorităţile vâlcene (inclusiv poliţiştii de circulaţie ai Serviciului Poliţiei Rutiere Vâlcea) îşi fac treaba şi sunt foarte implicate în eradicarea taximetriei „pirat”.

Nu credeam dacă doar ne povestea cineva acest lucru, însă am fost martori la aceste declaraţii, ele fiind susţinute în public, în cadrul unei şedinţe a Prefecturii Vâlcea, şedinţă care a pus pe tapet, din nou, problemele transportului în comun din judeţ. Acum, ne întrebăm: cu ce tupeu mai poate Matei Dan (patronul firmei MatDan) să-şi susţină acuzaţiile în ceea ce-i priveşte pe poliţiştii rutieri sau să-i ceară demisia şefului SPR Vâlcea, Florian Ioniţă? În condiţiile în care proprii lui angajaţi recunosc faptul că pasagerii vâlceni sunt transportaţi în condiţii improprii, în microbuze vechi ce se pot transforma oricând în „cosciuge pe roţi”!? Şi mai mult, există în spaţiul public numeroase poze şi filmări făcute de călători cu privire la condiţiile improprii din microbuzele MatDan, dar şi cu privire la faptul că oamenii au călătorit de foarte multe ori, pe diferite trasee, înghesuiţi. Aşadar, nu credem că mai e o urmă de îndoială că amenzile aplicate până acum de poliţiştii rutieri din Vâlcea se justifică în ceea ce priveşte firma MatDan!

Iată declaraţia reprezentantului MatDan în video de mai jos:

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like