În perioada 2-8 februarie 2025, Sfânta Mănăstire Arnota găzduiește prima ediție a Taberei „Muzica psaltică pe meleagurile Vâlcene”. Manifestarea este organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
„Ne bucurăm să avem alături de noi pe Claudiu Stuparu, membru al grupului psaltic «Nectarie Protopsaltul» din anul 2002 și absolvent al secției de Muzică Bizantină a Universității Naționale de Muzică București care ne însoțește ca profesor în cadrul Taberei «Muzica Psaltică pe meleagurile Vâlcene» de la Mănăstirea Arnota, insuflându-ne seriozitatea și dăruirea în practica acesteia”, a precizat Iuliana Saladea.
Organizatorii Taberei de muzică psaltică sunt Arhiepiscopia Râmnicului și Asociația Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin”.
Legat de Mănăstirea Arnota, mai poate fi amintit faptul că, pe 3 februarie 2025, se împlinesc 367 de ani de la Reînhumarea domnitorului Matei Basarab, în acest sfânt lăcaș (se întâmpla pe 3 februarie 1658).