3Sud-Est cântă la Zilele comunei Bujoreni

Timp de două zile, comuna Bujoreni va fi în sărbătoare. La sfârșitul acestei săptămâni, primarul Gheorghe Gîngu a pregătit multe surprize pentru concetățenii săi. Una dintre aceste surprize este concertul pe care celebra formație 3Sud-Est îl va susține pe scena de la Bujoreni. De asemenea, printre artiștii invitați se mai numără și Andreea Antonescu, Cosmin T-short, Florin Vasilică și Grupul Teleorman, DJ Adrian Ciocoși, Elena Ghițulescu, Elvira Tănăsie, Denisia Ana Palita, Giony Talent și Tatiana Mărcoianu.

Printre alte manifestări vor mai fi și premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie, dar și acordarea titlului de cetățean de onoare unor persoane importante din localitate, care au contribuit, într-un fel sau altul, la dezvoltarea socială și la bunul renume al comunei Bujoreni. Printre cetățenii de onoare

„Îi aștept pe toți cetățenii localității și nu numai, în zilele de 31 august și 1 septembrie, să sărbătorim împreună Zilele Comunei Bujoreni la Muzeul Satului. Programul va începe de la ora 12.00 și va ține până seara, iar intrarea este liberă” – ne-a spus primarul Gheorghe Gîngu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like