DOLIU la IPJ VÂLCEA. A murit un fost comandant al unității

COMUNICAT DE PRESĂ

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea adresează sincere condoleanțe familiei colonelului în rezervă DUMITRU STĂNESCU, trecut în neființă la data de 13 iunie a.c.

Colonelul a îndeplinit funcția de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, în perioada 1990-1997, bucurându-se de aprecierea colegilor săi, dar și a cetățenilor.

Cei care l-au cunoscut cu adevărat, pot spune că era un om deosebit, foarte bun profesionist și dedicat cu adevărat muncii de poliție.

Domnul colonel Dumitru Stănescu a aparţinut unei alte generaţii de poliţişti implicaţi, dedicaţi, responsabili, verticali, o generaţie, poate, etalon pentru poliţiştii de astăzi. A fost un om care a impus standarde înalte celor cu care a colaborat, care a impus un mod aparte de lucru, un om care a format si a ajutat oameni, un om pe care nu îl vom uita si de care ne vom aminti cu drag.

Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu, trupul neînsuflețit este depus la Biserica Toți Sfinții din Râmnicu Vâlcea, cortegiul funerar urmând să plece către Cimitirul Militar, din aceeași localitate, unde va avea loc înhumarea, mâine, 16 iunie, la ora 12:00.

You May Also Like