ACȚIUNE a IPJ VÂLCEA. Braconieri prinși în flagrant și pescari amendați…

Polițiștii din Vâlcea au dat startul unor acțiuni pe linie piscicolă, scopul lor fiind acela de a combate braconajul, dar și de a-i depista pe cei care practică pescuitul sportiv fără documentele necesare. În cadrul unei razii ce a avut loc ieri, 24 iulie a.c., polițiștii vâlceni au prins în flagrant trei braconieri și au amendat 14 pescari sportivi.

“În cadrul acțiuni au depistați în flagrant, în comuna Șirineasa, județul Vâlcea, 3 persoane care pescuiau ilegal pe râul Luncavăț cu o plasa din fir textil.

A fost dispusă ridicarea în vederea confiscării a plasei de pescuit folosită la comiterea faptei, fiind întocmit un dosar penal pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pescuitul cu alte unelte sau scule neautorizate prevăzută și pedepsită de art.64, lit. l din  O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.

Totodată, au fost legitimate mai multe persoane care practicau pescuitul recreativ pe râul Olt, iar ca urmare a deficiențelor constatate au fost aplicate un număr de 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1800 lei pentru faptul că pescuiau  fără a deține permis de pescuit” – precizează IPJ Vâlcea.

foto ilustrativ

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like