ALERTĂ METEO în judeţul VÂLCEA. Ploi abundente şi vânt

Meteorologii au emis două coduri de vreme rea pentru judeţul Vâlcea. Primul cod este „portocaliu” pentru nordul judeţului Vâlcea, acolo unde, în perioada 23 octombrie, ora 12:00 – 24 octombrie, ora 18:00, se vor semnala ploi abundente, cantitățile de apă vor depăși pe arii extinse 50…60 l/mp și izolat 80 l/mp.

Cel de-al doilea cod este „galben” şi este valabil pentru restul judeţului Vâlcea, în perioada 23 octombrie, ora 10:00 – 24 octombrie, ora 23:00. „Din dimineața zilei de luni, 23 octombrie, aria ploilor se va extinde dinspre vest cuprinzând treptat cea mai mare parte a țării. În intervalul menționat în Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei (inclusiv în zona municipiului București), local în Transilvania, precum și în zonele montane și submontane, se vor cumula cantități de apă ce vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 40 l/mp. În zona Carpaților Meridionali și a Carpaților de Curbură, se vor cumula cantități de apă pe arii extinse între 30 și 50 l/mp și izolat peste 60 l/mp. Vântul va avea intensificări, local și temporar, în majoritatea regiunilor, cu viteze de 50…55 km/h, iar la munte, cu precădere în zona înaltă a Carpaților Meridionali, vor fi rafale de peste 70…80 km/h” – susţine meteorologii. 

You May Also Like