AZI. Percheziții la persoane bănuite de spargeri în județul Vâlcea

Au dat zeci de spargeri în județul Vâlcea și au crezut că scapă basma curată. Este vorba despre patru argeșeni, care în această dimineață de vineri, 12 octombrie 2018, s-au trezit la poartă cu polițiști din cadrul Poliției orașului Călimănești, Poliției orașului Brezoi, Postului de poliție Câineni, Serviciului Acțiuni Speciale Vâlcea și I.P.J. Argeș. Este vorba de cinci percheziții domiciliare, în Curtea de Argeș, la persoane bănuite de furturi din auto.

Polițiștii au descins în cinci locații din Curtea de Argeș, la domiciliile a patru bărbați, cercetați pentru furturi din auto, fapte comise pe raza orașului Călimănești, în luna septembrie a.c..

În fapt, cei patru bărbați din Curtea de Argeș, bănuiți de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat, ar fi sustras bani, telefoane mobile, dar și carduri bancare,din autoturisme lăsate neasigurate, de asemenea ar fi acționat și prin distragerea atenției victimelor.

Au fost depistați trei bărbați din cei patru cercetați în cadrul dosarului penal, aceștia fiind aduși la sediul Poliției orașului Călimănești pentru audieri.

Polițiștii au ridicat în urma perchezițiilor mai multe bunuri, pentru continuarea cercetărilor.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi Craiova.

You May Also Like