AZI – VÂLCEA. 64 de noi cazuri de COVID. Județul nostru se află acum în scenariul GALBEN

Departamentul pentru Situații de Urgență a făcut publică azi, 12 decembrie 2020, statistica cu cele mai noi cazuri de coronavirus. Astfel, în Vâlcea, pe ziua de azi s-au înregistrat 64 de noi cazuri, județul nostru ajungând la un total de 8.898 de îmbolnăviri de la începutul pandemiei.
Potrivit datelor oficiale, rata de infectare în ultimele 14 zile în Vâlcea a ajuns la 2,32 la mia de locuitori, județul aflându-se acum în scenariul GALBEN.

În prezent, în unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea se află internate 177 de persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate a acestora fiind următoarea: 28 sunt asimptomatice și cu forme ușoare ale infecției, 133 au forme medii și 16 sunt internate în secția ATI.  În acest moment, în județ, sunt 33 de  focare de SARS-CoV-2, în centre rezidențiale,  unități sanitare, la agenți economici  și în cadrul instituțiilor publice.  

You May Also Like