Casco versus RCA: de ce ai nevoie de asigurarea Casco?

    Pentru unii șoferi, diferența dintre asigurările de tip Casco și RCA nu este încă foarte clară. Deși doar una dintre cele două este reglementată prin lege fiind obligatorie, amândouă sunt absolut esențiale pentru orice șofer care își dorește să își protejeze autoturismul în totalitate. 

Iată care sunt principalele diferențe dintre Casco și RCA și de ce TREBUIE să ai o asigurare Casco pentru mașină!

1.Obligativitate versus necesitate

În timp ce RCA-ul este o asigurare obligatorie, asigurarea de tip Casco este considerată a fi facultativă. Cu toate acestea, chiar dacă nu este obligatorie, cea din urmă se numără printre principalele lucruri pe care trebuie să le ai în vedere în momentul în care ai un autoturism. Cu alte cuvinte, printr-o asigurare de tip Casco ești protejat de eventualele pagube care pot apărea atât în mers cât și în timpul staționării, precum accidentele provocate de alți șoferi, furturile etc. În momentul în care închei un astfel de contract cu o companie de asigurări, vei fi despăgubit corect și conform contractului agreat, în momentul în care treci prin dificultăți de acest fel.  

 2. Prețul

            Dat fiind faptul că asigurarea de tip RCA este obligatorie prin lege, prețul acesteia nu poate diferi extrem de mult de la o companie asiguratoare la alta. De aceea, Autoritatea de Supraveghere Financiară publică anual tarifele de referință RCA, după care emitenții se pot ghida. Astfel, tariful unei asigurări de tip RCA se calculează în funcție de câțiva factori personali, precum orașul de proveniență, categoria autoturismului sau chiar istoricul de accidente al șoferului în cauză.

Spre deosebire de RCA, prețul asigurării de tip Casco poate să difere în funcție de oferta asigurătorului și de pachetul de servicii pe care îți dorești să-l achiziționezi. Din acest motiv, este indicat să apelezi la un asigurator care îți poate oferi toate serviciile de care ai nevoie la un preț avantajos. Dacă îți dorești o asigurare Casco, gândește-te deci la potențialele riscuri pe care le poți întâmpina atunci când vine vorba de autoturismul tău și calculează bugetul de care dispui pentru a le ameliora. 

3. Utilitatea

Una dintre cele mai importante diferențe dintre asigurările de tip Casco și RCA este scopul final al acestora. În timp ce RCA-ul este o poliță care acoperă potențialele daune pe care le poți genera celorlalți șoferi în trafic, asigurarea Casco acoperă daunele care îți sunt ție generate de diferiți factori externi. Astfel, o asigurare de acest fel îți va fi foarte de folos în cazul avariilor produse de accidentele rutiere sau de alte contexte externe (fenomene meteorologice, derapări, calamități naturale etc.), precum și în cazul furturilor sau actelor de vandalism.

Dacă îți dorești să te protejezi de eventuale riscuri la care este expusă mașina ta, este important să cauți un asigurator care să îți ofere acoperirile respective la un preț competitiv și servicii de calitate. Descoperă oferta Casco de la Gothaer pentru a fi mai asigurat decât crezi. 

Sursă foto: Shutterstock.com. 

℗Articol publicitar

You May Also Like