Cifrele dezastrului de la Vâlcea…


Cu o rată de infectare de 6,82 la mia de locuitori din județ, Vâlcea se îndreaptă spre un adevărat dezastru. Spitalele sunt arhipline, iar locurile dedicate infectaților cu coronavirus sunt toate ocupate. În prezent, în unitățile sanitare din județul Vâlcea se află nu mai puțin de 309 persoane  internate  cu SARS-CoV-2. De asemenea, în acest moment, în județ, există 30 focare de SARS-CoV-2 înregistrate la societăți comerciale, în cadrul unei unități sanitare (Spitalul Județean Vâlcea), în cadrul unor instituții publice, dar în cadrul unor centre pentru persoane vârstnice.

Cel mai grav este că azi, 20 octombrie 2021, DSP Vâlcea a anunțat că s-a ajuns la cifra de 676 decese. Este vorba despre numărul total al persoanelor care au murit în urma infecției cu COVID-19 de la începutul pandemiei și până acum.

​În altă ordine de idei, în baza Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, în prezent, 841 persoane se află în carantină la domiciliu sau la locația declarată și  1204 persoane de află in izolare la domiciliu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like