Cutremur în mass – media locală. Frâncu se întoarce cu garnitura de succes de la Vâlcea 1.

Emilian Frâncu, fondatorul Radioteleviziunii Vâlcea 1 s-a întors în presă, dar de data aceasta nu doar ca participant la talk – show – uri, ci la comanda operativă. Fostul parlamentar și primar de Râmnic s-a înțeles cu patronatul Etalon, reprezentat de Alexandru Diamant, să preia managementul televiziunii. Și nu se întoarce singur, ci cu un grup important din oamenii de succes ai anilor 90 – 2000 din Vâlcea 1. Moderatorul principalei emisiuni a zilei va fi Valeria Tănase, omul cu cele mai multe ore în direct din presa vâlceană a ultimilor 30 de ani. Aceasta va asigura tronsonul orar 19:30 – 21:00 marți și miercuri, urmând ca între aceleași ore, dar luni și joi să realizeze emisiuni Nicolae Dinescu (tot un fost îndelungat colaborator al trustului Vâlcea 1). Județul va fi împărțit în zone, de nord răspunzând fostul director al stației Vâlcea 4 Bălcești, Narcis Dăescu Chirea (editorul publicației Cozia Info), iar sudul va fi asigurat de fostul director al stației Vâlcea 3 Drăgășani, Dan Vlaicu. La Călimănești și Drăgășani se vor organiza subredacții care să acopere mai bine zonele. Același model se va păstra și pentru zonele Horezu și Bălceși pentru care Frâncu negociază cu foști colaboratori. Un alt fost coechipier al echipei Vâlcea 1, Dan Boban, a venit la Etalon și va realiza emisiuni sociale marți și joi între 17:00 – 18:00. Cristina Margu și Gheorghe Rădescu își vor continua emisiunea despre mediere în fiecare luni de la 18:00 la 19:00.

Vor realiza emisiune educative și culturale Cristina Sanfranciscus (de asemenea, un alt colaborator al lui Emilian Frâncu), pictorița Violeta Scrociob (vicepreședintele Asociației Culturale ,,Anton Pann”) și Zenovia Zamfir de la Biblioteca Județeană ,,Antim Ivireanul” și Bogdan Popian, un nume binescunoscut al fenomenului cultural vâlcean. Emisiunea de sport va fi realizată de simpaticul Ionel Gerea, iar Viorel Cherăscu va continua ,,Radiografia cotidianului”. Emilian Frâncu va fi prezent în fiecare seară de vineri între 19:30 și 21:00, alături de Bogdan Popian într-o emisiune – sinteză a săptămânii. 

Se poartă negocieri intense, unele dintre ele aproape finalizate cu succes și cu alte nume importante ale presei locale, dar și cu mai mulți operatori, monteori și cameramani din Vâlcea 1 sau care au trecut la un moment dat prin acest post. ,,Vreau să redăm vâlcenilor audiovizualul local. O să facem în așa fel încât cetățenii tuturor localităților din județ să aibă o reprezentare pe acest post. Este fascinant ce se întâmplă în SUA sau Europa, dar ne vom axa pe ce se întâmplă la Călimănești, Drăgășani, Vaideeni, Milcoiu…” a spus Emilian Frâncu.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like