VEZI CINE urcă pe scenă în noaptea de REVELION la RÂMNICU VÂLCEA

UPDATE 18 noiembrie 2019: Municipalitatea a stabilit și programul pentru noaptea de Revelion. Astfel, în noaptea dintre ani vor urca pe scena din centrul orașului Râmnicu Vâlcea următorii artiști: Elena Ghițulete – recital de muzică populară (ora 21.30), Nineta Popa – recital de muzică populară (ora 22.30), precum și Sylvia și DJ Rynno – recital de muzică (ora 23.15). Totul se va încheia cu un foc de artificii.


Decembrie este o lună cu totul și cu totul specială. Tocmai de aceea, an de an, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea pregătește cu minuțiozitate programul pentru sărbătorile de iarnă, program care va începe chiar cu prima zi a lunii decembrie. Municipalitatea încearcă să aducă farmecul sărbătorilor de iarnă şi să marcheze în același timp și momentele importante ale creştinătăţii – Sfântul Nicolae, Naşterea Domnului – Crăciunul, sau ale comunității – Târgul „Decembrie Magic”, „Balul Primăriei” şi Revelionul în stradă.

Așadar, iată care este programul sărbătorilor de iarnă din acest an:

• Duminică 1 decembrie – Ziua Naţională a României , manifestare ce va avea loc în Scuarul Mircea cel Bătrân și va cuprinde un spectacol artistic, aprinderea iluminatului festiv și deschiderea Târgului Decembrie Magic.

De asemenea, la Galeriile de artă „Artex” vor avea loc următoarele evenimente„Semne Identitare-Muzică şi Culoare”, concert al orchestrei de cameră a Filarmonicii „Ion Dumitrescu”.

• Joi, 5 decembrie – „Ajunul lui Moş Nicolae” va avea loc în Scuarul Mircea cel Bătrân și va cuprinde un spectacol artistic, copiii vor primi daruri din partea Primăriei Râmnicului, iar autoritățile vor aprinde luminile Bradului de Crăciun.

• Duminică, 8 decembrie – evenimentul „Șlagăre românești” va avea loc în Scuarul Mircea cel Bătrân, ocazie cu care vâlcenii vor putea participa la diferite spectacole artistice.

• Sâmbătă, 14 decembrie este programat„Balul Primăriei

• Sâmbătă, 14 decembrie – în Scuarul Mircea cel Bătrân vor avea loc spectacole muzicale

• Vineri, 20 decembrie – Eveniment de bilanţ şi socializare pentru personalul din cadrul Primăriei municipiului şi din structurile subordonate.

• Sâmbătă, 21 decembrie în Scuarul Mircea cel Baătrân vor fi spectacole de colinde susținute de EUPHONIA SHOW.

• Duminică, 22 decembrie – „Vine, vine Moş Crăciun” în Scuarul Mircea cel Bătrân: concerte şi spectacole pentru copii și daruri pentru copii

• Marţi, 31 decembrie „Revelion 2020″ în Scuarul Mircea cel Bătrân: concerte și foc de artificii.

Bugetul estimat pentru organizarea acestor evenimente este de 778.000 lei (cu TVA).

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like