Din ciclul existenţial: „DĂ-TE APROAPE, măi FLAIMUC, SĂ-ŢI VEZI MECLA pe FEISBUC!” (I)

/

Motto: „- Vino mândro la prăşit! 

– Nu poci, c-am de… feisbucit!”

Din folclorul nou-nouţ      

Doamne, ce distracţie! Abia îţi poţi stăpâni lacrimile de râsul care te cuprinde! Şi nu te mai lasă din chingi. Ce mai zbucium, ce mai freamăt au cuprins elementele umane, pline de neîmpliniri de toate felurile (de la cele conjugale la cele profesionale), atunci când – tiptil-tiptil – în vieţile lor anoste  şi rutiniere s-a insinuat… FACEBOOK-ul! Parcă l-au apucat p-ăl de sus de undeva (da’ nu de vreun picior)! Şi nu i-au mai dat drumul! Fiinţe care alocă din ce în ce mai timp şi energie pentru a complini astfel toate nefericirile unor vieţi cenuşii şi anoste, aproape… trecute! Dar nu vieţi din alea de doamne şi domniţe!

O nouă boală pare a se lăţi prin cotloanele acestor reţele! Băgatu’ în seamă şi datu’ cu presupusu’! Ai, n-ai treabă, feisbuceşti! Ai, n-ai treabă, plictiseşti! Ca să nu te plictiseşti şi să ai impresia că poţi să fii util! Dependenţa unora de acest fenomen ia dimensiuni maladive. Alţii, mai abili, se folosesc de acest tip de dependenţă doar pentru a-şi lansa produsele în eter. Aşteptând răbdători precum pescarul ca limpăitorii de profesie să muşte momeala.

Hai să facem tur-returul câtorva zilişoare/lunişoare de activitate feisbucistă, pe o reţea care tremură sub varietatea postărilor, care se succed şi se (re)distribuie aproape cu viteza luminii!

Spre sfârşitul lunii aprilie 2016 aflam că Frâncu era lăsat la… vatră, din locul unde a elaborat – sper că în linişte – noile strategii ale devenirii noastre comune (tot cu el la botoane, desigur)! Nici nu s-a înturnat bine, că şi-a şi actualizat poza de profil! Fapt meritoriu, apreciat ca atare de o mulţime vidă, formată de foşti profitori (bugetivori educaţionali înrăiţi, rămaşi fără obiect după pitularea magului, primari nostalgici, intelectuali obosiţi de povara luptei zadarnice pentru una, pentru alta, popor). Nici nu şi-a lăsat jos bagajul de mână pe care i l-au dat la liberare, că a şi cerut internauţilor „Don’t let me down” (îndoind auditoriul de şale cu originalul acestei piese a formaţiei The Beatles[1])! Şi iar i-a cuprins jalea pe melomanii copleşiţi de greutatea amintirilor… comune!

Tot felul de… interesaţi se agaţă şi se ţin cât pot ei de bine de poza lui Ionuţ Budişteanu, pe care – de când şi-a stabilit reşedinţa funcţională în garajul râmnicean al familiei – îl invită (purtându-l ca pe sfintele moaşte), pe la felurite sindrofii locale. Şi-l pun să stea la poză cu toate persoanele care, nu întâmplător, sunt în trecere prin zonă! Ca să aibă şi ei material de-o campanie, două, acolo!

Se lansează cu mult tam-tam noua formulă municipală a P.E.R.-ului şi toată lumea încearcă să profite! Ziariştii să-şi lăţească orizontul, unii pretinşi politicieni să-şi caute o nouă plapumă… ecologistă (precum dl C-tin Muşat, căutător profesionist de azimuturi, aflat pe undeva prin rândul al treilea al sălii în care s-a petrecut – mai an – sindrofia), precum şi diferiţi postaci, atenţi la reacţiile olfactive ale şefului lor suprem! Şi mult, mult pupincu…, mă rog, pupături administrate în diferite locuri! Cum se întâmplă la postările fiecărui partid/ politician local sau mai înalt[2]. Pe inepţiile cărora sare cu miruitul toată floarea de fân a rezervelor de cadre ale respectivei oficine de partid.

O familie recent întrupată (deocamdată, formată doar din doi, îngemănaţi în poza de profil), al cărei cap face mult prea des (re)curs la istorie, ne ţine la curent cu toate cotloanele pe unde-i poartă misia lui (pre)istorică, râpe şi coclauri olăneştene, bistriţene etc.; pe unde, personal, nu avusesem nici ambiţia şi nici cheful să mă încumet. Şi postările lor m-au convins să nu o fac! Mai spre zilele noastre, dăm cu capul de tot felul de năzdrăvănii!

Un tiz de-al meu, umple spaţiul public cu o mulţime de poze ale copiilor săi minori, şi-i atenţionează pe potenţialii utilizatori că respectivele fotografii nu-s publice, să nu cumva să le folosească fără acordul lui! Nu vă speriaţi că nu e singurul!

Spre sfârşitul materialului o să reluăm discuţia despre ce putem/ nu putem face legal pe facebook, cu elevii/ copiii (noştri sau cu cei ai altora). Ca să nu-i mai folosim ca pe nişte simple unelte nevorbitoare, doveditoare ale nu ştiu căror fapte vitejeşti ale unora dintre noi! Părinţi, dascăli sau gură cască!

Un tânăr veşnic catindat, cunoscut pentru versatilitatea sa şi pentru uşurinţa cu care baleiază din dreapta-n stânga (probabil că şi invers) – care, cu doar o zi înainte se jurase că nu are nicio citaţie care să-l determine să ia-n picioare un drum dus la DNA-ul piteştean – prins cu raţa-n gură, se jură că n-a trecut p-acolo decât în calitate de… martor! Aşa o fi, dacă spune el! Da’ nu mai spune şi dacă, prin depoziţia sa – în încercarea de a ajuta organele statului să stabilească adevărul referitor la oarece construcţii realizate în municipiu prin 2008-2009 – l-a mai „ajutat” niţel pe şeful său de atunci din primărie, principalul său contracandidat în alegerile care băteau la uşa biroului de primar al oraşului nostru. Ca să ştim şi noi cum îşi mai trag unul altuia preşul! Sau ce şi pe unde îşi mai (re)trag!

Un pericol mare a planat asupra existenţei noastre cotidiene: vegetaţia dinspre faleza dreaptă a râului Olăneşti – în zona de vărsare a acestuia – a fost (din nou) incendiată! Noroc că totul s-a petrecut sub vigilenta supraveghere a pompierilor şi a poliţiei locale! Şi a iubitorilor autohtoni de autentic şi de senzaţional. Iar presa…

Subiectul vremii din urmă a continuat să fie regele Mihai I. Aici interesul scormonitorilor este produs de teme perene, precum: a murit, n-a murit; a mişcat, n-a mai mişcat; l-a văzut, nu l-a mai văzut nimeni (şi de când); a fost/ nu a fost încă plasat la fereastră etc; unii-l pupă de zor, înfăţişându-ne fotografii vrednice de memoria altor timpuri; altul zice că Mihăiţă nu este fiul lui Carol al II-lea, că a citit el într-un loc şi e… nelămurit! Dar vrea să ne (ne)lămurească şi pe noi!

Unii, care n-au cetit în toată viaţa lor mai mult de 5 (cinci) cărticele (şi alea ţinute într-o singură mână, concomitent, la masa de joc), ne inundă existenţa cotidiană cu abisul vorbelor de duh spuse de alţii, culese de prin toate boschetăriile netului. Ca să luăm şi noi aminte, dacă ei nu au avut când şi de la cine s-o facă! De boala asta s-au contaminat tot felul de mărimi, tăindu-se între ele în înţelepciune! Are fata probleme în dragoste, copilul neîmpliniri educaţionale, moşul/ baba şi-au alungat cocoşul, femeia s-a săturat de cărat, dereticat, spălat-călcat, îndurat etc., nu-i nimic! Aplică un citat din cele disponibile la liber şi s-a dus necazul!  Luat cu mâna… altuia, nu alta!

Vrei un ceas de firmă, un pantof, o geacă, una bucată de lenjerie intimă cu model uman cu tot, un pantof-doi, acolo, o cratiţă/oală de superfiţe etc? Un parpalac, o ojă în culori turbate gata, o rochie de mireasă deja divorţată, un papion de burlac convins? O (aven)tură de-o noapte prin nurii nu ştiu cărei splendide metrese? O viaţă de nabab lângă plaja veşnic însorită a nu ştiu cărei mări polare!? Un surâs (ştirb) în plină vară, o senzaţie adevărată de prospeţime peste bot!? O atmosferă relaxantă în compania lui Făt Frumos sau a Ilenei Cosânzeana? Un aer primăvăratic într-o lume încremenită-n proiectul statului degeaba? Sunaţi aici: 08989… Şi nu veţi regreta nici timpul şi nici banii definitiv pierduţi. Oricum, merită să-ncerci. C-aşa-i întenişi de feisbucist!

Vrei să nu mai ai deloc păr, să-ţi crească doar pe braţe sau numai pe picioare? Să ai unghii violete    care să sfâşie orice fel de carne de mascul feroce? Sau unghii de crocobaur altoit cu mârlanozaur, încrucişarea perfectă între specii umanoide altfel incompatibile, utilizabile la scărpinat în cele mai pidosnice locuri? Totul se poate obţine doar dacă apelaţi la…. Aşa că fetelor, pe ele! Comandaţi rapid, cât nu vă mai creşte partea… dorsală!

Un tatuaj subtil, cu motive florale asiatice, semne grafice de neînţeles, guţă din profil şi salam din faţă, boca pe o bucă, cristi pe cealaltă!? Totul aproape pe nimic la noi în prăvălie… Curaj, treceţi-i pragul! Pune organul vorbirii aici şi o să regretaţi toată viaţa!

Babe tarate şi scofâlcite îşi actualizează periodic fotografia de profil încât – dacă nu le-ai cunoaşte pe unde şi cum şi-au consumat tinereţea în negura veacului trecut – le-ai căuta şi-n g(a)ură. De şarpe! Fotoşopaţi vârtos,  fetelor! Că nu mai aveţi altceva de făcut la pensie! Decât să ieşiţi la plimbare pe… feisbuc. Doar aşa vă mai pot recunoaşte copiii care v-au trecut prin clase!

E primăvară. Natura se trezeşte din nou la viaţă! Ca în fiecare an, Feţenii Vâlcii aşteaptă toată populaţia dornică să planteze una-alta. Pune unul un copăcel în mijlocul unui codru care nu mai este de mult ce-a fost odată (dacă-l pune, că nu se vede nimic în jur, doar un teren gol, accidentat), se şi fotografiază îmbrăcat într-un tricou inscripţionat adecvat: „Noi plantăm, nu mimăm”, sau „Am plantat ce am plantat/ Veni vremea de plecat!”, „Dac-o să mai plantez mult, or mă scarpin, or mă fotografiez înainte”! Şi pac… cu ele sus pe platformă, direct de la locul faptei ecologice! Să moară moşimea de necaz! La câte poze cu plantatori s-au aninat în grindă doar în primăvara-toamna trecute, ar trebui să nu mai fie pe-acolo nicio palmă de pământ neplantată! Da’ de unde, totul este ca pe vremea primului colonist care-a-nfipt zambila-n… sol!

Lumea feisbucistă circulă mult. Daaa! Unii o fac – la greu – ei înşişi, alţii agină bălos, urmărind cu nedisimulată invidie pozele dăruite cu generozitate de vecini, duşmani, necunoscuţi, procleţi şi babeţi etc. Care mişună prin tot locul, transformând spaţiul virtual într-un adevărat ring al mişcării brauniene. Dacă adăugăm şi pozele lascive ale prospăturilor care vor să-şi convingă rudele rămase în ţară pe unde şi cum (se) muncesc ele ca să-şi câştige (cinstit!) existenţa – într-un fel sau altul – am recreat imaginea ideală a unei atmosfere de permanentă distracţie şi vacanţă; în care se pare că s-ar afla permanent doar unii. Spre disperarea nestrigată a celor mulţi, staţionarii care mai robotesc degeaba prin ţară.

Aici se întâmplă un alt fenomen pe cale de generalizare. Cum ajunge vreun asemenea tălpete prin preajma unui monument – de aici sau de aiurea – că se şi imortalizează lângă, pe, în… el! Nici nu mai contează cum! Pentru el este important să-l vadă pretenaşii, să le curgă balele şi mucozităţile de invidie, să dea în lingoare, să-i lovească iremediabil amocul! Chiar dacă, până când se întâmplă toate acestea, călătorii vor fi curtaţi, lăudaţi public – doar aşa, de ochii lumii – pentru reuşita deplină a excursiei! Chiar dacă este trimis în interes de serviciu, ghiolbanul autohton (indiferent de gen) îşi cară cu el toată şleahta personală, ulterior făcând publice escapadele realizate împreună! Şi ne arată arghilofilul cum s-a pozat/ filmat cu fiecare „monument” pe lângă care a trecut, fără să-l calce pe moţ! Şi cât de fericiţi erau ei pe-acolo, pe banii contribuabilului autohton.

Monumentele religioase – din orice loc – sunt zonele predilecte, vânate de căutătorii de linişte şi pace sufletească. Mai ales de către politruci, care mimează cu osârdie asemenea stări interioare. Că dă bine la electoratul lor credul. Care se scapă pe el de invidie când îi vede în atitudini pioase, luându-şi cu grăbire tălpăşiţa spre acele lăcaşuri aducătoare de belşug în casă şi sănătate publică! Fără să ştie că-s valabile doar pentru cei care-s numiţi în funcţii datorită votulului aceloraşi tălpeţi.    Şi astfel, mănăstiri, schituri, acareturi, animale, cruci, racle staţionare sau aflate în pelerinaj, popi superbărboşi sau spâni, stareţi şi călugări uitaţi de timp, măicuţe îmbrobodite şi altele abia… rumenite, pelerini în poziţii dintre cele mai evlavioase, hoţi spovedindu-se, criminali de drept comun aşezaţi cuminţi la cozi kilometrice, fomişti postind între două mese copioase, fiinţe feciorelnice dispuse să-şi recunoască formal lungimea şi grosimea păcatelor lumeşti etc., ne intră în casă şi în gând. Şi… atât! Dacă nu-ţi dovedeşti generozitatea la faţa locului, zornăind marafeţii în încăpătoarea cutie a milei, Ăl de Sus nu se uită la tine şi nu te ajută! Şi-ai bătut drumul degeaba şi nu se face!

Iubitorii de animale/ păsărici etc., ocupă şi ei o bună felie din spaţiul aducător de bani buni. Nu pentru noi, staţi pe loc, nu vă repeziţi la uşă! Ne prezintă  – ca şi-n menajeria umană – realizările, isteţimea, zburdălnicia animalelor lor de curte/ companie/ muncă: căţei şi arici, raţe şi furnici; iapă, armăsar/ aia de măgar; ciori şi elefanţi, cocote şi fanţi; scule şi bascule/ maimuli şi maimule; ciori şi coţofene/ cu sau fără pene; porculeţi şi struţi/ d’ăia din cei iuţi; zebre, pinguini/ papagali haini etc. Tot ce-şi poate dori iubitorul de asemenea creaturi îţi defilează zilnic prin faţa ochilor.

Şi cunoscuţii stăpânilor le transmit acestora urări de bine, pupici, exprimă extazul real produs de potenţa, masculinitatea/ feminitatea fiecărei arătări scoasă la privit şi admirat! Doar că nici unul nu se comportă precum lordul care şi-a dus răpciuga grajdului la un concurs de trap… pentru a o face de râs! Se schimbă reţete de înfrumuseţare, creştere, mâncare, tundere, spălare, ore potrivite de scos la plimbare, odihnă,  defecare etc. Şi câte altele…

Este cumva ziua locală/ naţională/ internaţională a… apei, pământului, focului, soarelui, frigului, căldurii, fumatului/ antifumatului, inimii, splinei, călcâiului, tendonului…, prunului, nucului, pătrunjelului, cepei de apă, morcovului de solar, merelor poloneze, roşiei iordaniene, portocalei mecanice, bananei drepte, nucii autohtone de cocos etc. şi… n-ai ştiut!? Te bagă-n seamă instantaneu! Şi n-ai să mai uiţi niciodată! Atât de mult şi de mulţi ţin să-ţi inoculeze asemenea informaţii, ameninţându-te cu apocalipsa dacă nu faci nu ştiu ce activitate de (re)distribuire a materialului lor! Se năpustesc asupră-ţi toţi „informaţii”, cu dorinţa expresă de a te scoate direct din dobitocie! În doar câteva ore se suprapun zeci şi zeci de asemenea făcături, recomandate ca fiind ultimele descoperiri în materie. Că-ţi vine să tai cu barda toate zilele (ca să rămână doar… nopţile), pentru a scăpa de obsesia de ridicol a unora!

Alţii te îndeamnă/ provoacă să-ţi verifici şi/ sau să-ţi dezvolţi diferite capacităţi, de la cele motrice până la cele care-ţi lipsesc cu desăvârşire din CV. Şi dă-i în tine cu propuneri de teste peste teste: al lui Socrate, Sarasate, Pisistrate, Ouatu, Crăcănatu, Terente… fură fete!

Despre câte şi mai câte – din cele multe care se pot întâmpla în călătoria noastră gratuită prin spaţiul virtual – în episodul următor.

Până atunci, ţineţi prin zonă…

Tuturor celor îngrijoraţi (de una, de alta…), o dedicaţie  muzicală (cu rol… terapeutic!)[3].

TIBERIU M. PANĂ

            _________________________

[1] https://www.youtube.com/watch?v=NCtzkaL2t_Y

[2] Vizionează un fragment din filmul românesc: Păcală se Întoarce (2006/HD) – de la 1:15:22 la 1:17:40 Partea a 2-a (discursuri electorale ale candidaţilor români de ieri şi de azi), la link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=HV7n_g7cuP0

[3] John Lennon, Give Peace A Chance: https://www.youtube.com/watch?v=I-NRriHlLUk

loading...

You May Also Like