FOTO – AVION „PRĂBUȘIT” în munții din nordul județului VÂLCEA

Stați liniștiți, este vorba de un exercițiu al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al judeţului Vâlcea. Simulările au început în această dimineață de joi, 27 septembrie 2018, fiind vorba de un exerciţiu de cooperare pentru antrenarea structurilor specializate de intervenţie în vederea îndeplinirii misiunilor specifice în situaţii de urgenţă generate de un accident aviatic în comuna Voineasa – punctul „Curmătura Vidruței”.

Începând cu ora 11.00, forţele specializate au început acţiunea pentru: salvarea persoanelor rănite, acordarea primul ajutor, evacuarea persoanele din zonă, stingerea incendiului, menţinerea ordinii publice, limitarea accesului în zonă.

Din cauza numărului mare de victime s-a pus în aplicare Planului Roşu, în cazul unei aeronave prăbuşite care se presupune că are 15 de pasageri şi 3 membri ai echipajului.

La acest exerciţiu sunt angrenate forţe şi tehnică de la: Prefectură, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea, Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă „Iancu de Hunedoara” al judeţului Hunedoara, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vâlcea, Serviciul Public Judeţean de Salvamont şi Salvaspeo Vâlcea, Inspectoratul Judeţean de Poliţie (rutieră, de ordine publică, criminalistică) Inspectoratul Judeţean de Jandarmi – jandarmii montani, Club Offroad X3M Vâlcea, Crucea Roşie – Filiala Vâlcea, Direcţia Silvică Vâlcea şi comitetul local al localităţii Voineasa.

ISU Vâlcea apelează la înțelegerea cetățenilor, fiind necesară  desfăşurarea acestui exerciţiu și, de aceea, îi îndeamnă să nu intre în panică.

You May Also Like