FOTO: Expoziţie de icoane pe holul Prefecturii Vâlcea

Icoanele expuse în cadrul acestui vernisaj numit „Expoziție de Icoane”, la sediul Instituției Prefectului – Județul Vâlcea, au fost pictate de către elevii Școlii Populare de Arte și Meserii din cadrul Consiliului Județean Vâlcea, într-o tabără de icoane pe sticlă și lemn, ce s-a desfășurat la Mănăstirea Arnota din Eparhia Râmnicului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în perioada 04 – 08 septembrie 2017.

Au participat un număr de 20 de elevi, îndrumați de artiști plastici și profesori de specialitate. La finalul taberei de creație a fost organizată o expoziție cu lucrările realizate în cadrul acesteia, la Centrul Eparhial din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, în data de 26 septembrie 2017, în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești și Ocrotitorul Râmnicului. Argumentul acestei expoziții de icoane a fost acela, că anul 2017 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti în Patriarhia Română.

Vernisajul expoziției de icoane ce a avut loc la Instituția Prefectului – Județul Vâlcea a fost organizat de Arhiepiscopia Râmnicului, în parteneriat cu Școala Populară de Arte și Meserii din cadrul Consiliului Județean Vâlcea, la invitația prefectului Florian Marin. În deschiderea expoziției, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a cântat Corul Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Nicolae, urmând apoi un recital de muzică clasică, la chitară, interpretat de elevul Tudor Zapciroiu, clasă – profesor Corina Stănescu și eleva Raluca Dirinea, ce a interpretat la nai, piesa Ave Maria de Franz Schubert, ambii elevi ai Școlii Populare de Arte și Meserii din cadrul Consiliului Județean Vâlcea.

You May Also Like