FOTO – INCREDIBIL. Bebeluş născut în pădurea Ostroveni din Râmnicu Vâlcea

Poliţiştii de la Poliţia Locală, împreună cu inspectorii de la Corpul de Control al Primarului, au depistat în pădurea din Ostroveni, în apropierea intersecţiei bulevardului Dem Rădulescu cu strada Ostroveni, un grup format din doi bărbaţi, două femei şi şase copii, cu domiciliul în Sighişoara. Oamenii  ”campaseră” ilegal în zonă. Ceea ce au descoperit oamenii legii după aceea a devenit şi mai interesant şi anume că grupul nu era străin de acest loc, de unde mai fusese îndepărtat în urmă cu un an, cel mai mic dintre copiii găsiţi acum fiind născut atunci, în pădurea din Ostroveni. Autorităţile vâlcene au descoperit abia acum însă. Cele 10 persoane au fost transportate, cu tot cu bagaje, la gară, unde, sub supravegherea Poliţiei TF, au fost expediate cu trenul spre localitatea de domiciliu, iar zona a fost salubrizată.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.