FOTO – PROTEST. Circa 50 de persoane s-au strâns în fața clădirii Oltchim

În această după – amiază de luni, 10 decembrie 2018, circa 50 de persoane s-au strâns în fața clădirii societății Oltchim de pe Platforma Chimică Râmnicu Vâlcea pentru a protesta. Oamenii susțin că au numeroase nelămuriri cu privire la plățile compensatorii, dar și cu privire la semnarea contractelor colective de muncă.

Din câte am reușit să aflăm, sute de angajați spun că nu au semnat deocamdată contractele colective de muncă și vor să știe dacă vor fi și ei preluați sau nu de noul proprietar al Oltchim-ului. Asta în condițiile în care,  într-un anunț, conducerea Oltchim  precizează că 1.164 de salariați au acceptat până acum semnarea contractelor individuale de muncă.

În data de 7 decembrie 2018, s-a finalizat contractul de vânzare active încheiat cu Chimcomplex Sa Borzești prin încasarea integrală a prețului tranzacției și prin transferul dreptului de proprietate asupra activelor. Pachetele active transferate către Chimcomplex sunt: Clorosodice, Oxo-alcooli, Polioli, Servicii pe teren, Vagoane și VCM/PVC1.

 

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like