FOTO – Șeful ISU Vâlcea, decorat de președintele României

Ieri, 30 noiembrie 2021, cu prilejul Zilei Naționale a României, în semn de apreciere pentru profesionalismul de care a dat dovadă și pentru efortul important depus în contextul măsurilor de combatere a pandemiei de Covid-19, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “General Magheru” al județului Vâlcea, colonel dr. ing. Pascaru Dan, a primit de la Președintele României, Klaus Iohannis „Ordinul Meritul Sanitar” în grad de Cavaler.
Înalta distincţie a fost înmânată, la Palatul Cotroceni în cadrul unei ceremonii la care au luat parte premierul Nicolae Ciucă, şi miniștrii Apărării și Afacerilor Interne.
Totodată, pentru aprecirea faptelor deosebite săvârșite pe timpul misiunilor încredințate sau în sprijinul acestora și a rezultatelor meritorii obținute în activitatea desfășurată, cu prilejul Zilei Naționale a României, doi ofițeri și patru subofițeri din cadrul inspectoratului au fost avansați înainte de termen, la gradul următor.
Aceștia s-au distins prin modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, pregătirea profesională și comportarea demnă pe care au avut-o atât în cadrul unității, cât și în viața civilă.
La ceas de sărbătoare pentru toți românii, pompierii militari vâlceni vă transmit cele mai sincere și călduroase urări de sănătate, împliniri și bucurii alături de familie și prieteni, însoțite de un călduros – La mulți ani!

You May Also Like