FOTO-VIDEO. Alunecare de teren la Miniera Alunu. Utilaj imens “înghițit” de pământ!

O alunecare de teren a avut loc in aceasta dimineata de joi, 23 mai 2019, în jurul orei 8.00, la Alunu. Din cauza acestei alunecări de teren, un utilaj de mari dimensiuni de exploatare a cărbunelui a fost aproape “înghiţit” de pământ. În acel moment, în zonă se aflau și angajați ai Exploatării Miniere Alunu, însă când au văzut că se mişcă pământul ameninţător cei şapte muncitori care lucrau pe gigant au incercat sa il mute. Nu au avut cum și nici unde. Din fericire, ei resuit sa-si salveze vietile in ultima clipa. Ca urmare, accidentul s-a soldat doar pagube materiale.

Alunecarea de teren s-a produs chiar în interiorul carierei de la Exploatarea Minieră Alunu – Vâlcea. Muncitorii se pare ca ar acuza conducerea că nu a luat măsuri de securitatea pentru consolidarea malurilor. Activitatea este oprită si nu se stie când va fi reluată. 50 de mineri se tem ca nu vor mai avea unde sa lucreze, cariera Alunu este compromisă din cauza alunecarilor de teren.

Presedintele CJ Vâlcea, Constantin Radulescu, a anuntat ca se va face o verificare la fata locului pentru a vedea cat este de grava situatia si cine se face vinovat.

IMAGINI: Nicoleta Ene

You May Also Like