FOTO-VIDEO: Incendiu de amploare la fabrica Minet din Râmnicu Vâlcea

UPDATE: „Conform specialiştilor, cauza incendiului ar fi o problema tehnică. Nu ştim acum dacă un scurt circuit sau altceva… Noi facem anual investiții, iar incendiul a cuprins o parte din noile investiții. Încă nu am estimat pagubele, dar ele sunt considerabile” – ne-a declarat Romulus Bulacu, patronul societății Minet.

Toată noaptea pompierii de la ISU Vâlcea s-au luptat cu flăcările la fabrica Minet din zona Copăcelu a municipiului Râmnicu Vâlcea, acolo unde duminică, 25 noiembrie 2018, în jurul orei 23.22, a fost un incendiu de amploare. S-a intervenit cu 11 autospeciale de stingere, iar în sprijin a fost chemat și Serviciul Privat Oltchim cu o autospeciala de stingere si o auroplatforma, flăcările manifestându-se la o hală de producție.

Este vorba despre o hală în suprafață de aproximativ 8000 – 10.000 m.p. Dupa prima evaluare au ars materialele combustibile dintr-o hala in suprafata de aproximativ 4500 mp (3 linii de productie textile netesute precum si materia prima aferenta liniilor respective). S-au degradat aproximativ 7000 mp de acoperis construit din chesoane de beton, care era acoperit cu carton bituminat si smoala care s-a aprins.

Incendiul a fost lichidat în această dimineață, la ora 06.00. Au rămas la supraveghere 2 autospeciale de stingere

 

You May Also Like