FOTO-VIDEO: Inspectorul general al Jandarmeriei Române, prezent la bilanțul IJJ Vâlcea

Joi, 17 ianuarie 2019, la sala Teatrului Anton Pann din municipiu a avut loc bilanțul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea (IJJ) pe anul 2018. Evenimentul a fost unul reușit, inspectorul șef Grigore Ciaușescu reușind să pună în evidență întreaga muncă a jandarmilor vâlceni într-un mod inedit.

La eveniment a fost prezent și inspectorul general al Jandarmeriei Române, colonel Ionuţ Cătălin Sindile. De asemenea, prezenți au fost și reprezentanții autorităților locale: președintele Consiliului Județean Vâlcea – Constantin Rădulescu, primarul Râmnicului – Mircia Gutău, prefectul Florian Marin, viceprimarul Eusebiu Vețeleanu, președintele ATOP Vâlcea – Dumitru Persu, deputatul Eugen Neață, șeful DGA Vâlcea – Răzvan Giuroiu, inspectorul șef al ISU Vâlcea – Lt. colonel Dan Pascaru, șeful IPJ Vâlcea – Cosmin Iana, comandantul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea – locotenet colonel Iulian Trușcă și mulți alții.

Jandarmii vâlceni au excutat anul trecut 9.463 de misiuni

În fața unei audiențe numeroase, inspectorul șef al Jandarmeriei Vâlcea, locotenent colonel Grigore Ciaușescu, a prezentat bilanțul IJJ Vâlcea pe anul 2018. Astfel am aflat că, anul trecut, jandarmii vâlceni au executat 9463 misiuni, din care: 366 misiuni de asigurare a ordinii şi siguranţei publice, 8203 misiuni de menţinere a ordinii publice, 706 misiuni executate în cooperare cu alte instituţii, 17 acţiuni în cooperare pentru efectuarea unor acte procedurale, 118 misiuni pentru punerea în aplicare a  mandatelor de aducere, 53 acțiuni executate premergător și pe timpul desfășurării alegerilor. De asmenea, efectivele de jandarmi au intervenit la 168 solicitări de salvare-evacuare în zona montană Călimăneşti – Voineasa – Brezoi și de aplanare a unor conflicte. Cele 8203 misiuni de menţinere a ordinii şi siguranţei publice au fost executate atât de către jandarmi cât şi în cooperare cu efective din cadrul I.P.J. Vâlcea în sistem integrat, în staţiuni montane şi balneare, în mediul urban cât şi în cel rural, în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar, în locurile şi mediile cu potenţial criminogen ridicat, pentru descoperirea persoanelor sau grupurilor de persoane care pregătesc sau săvârşesc fapte ilegale pe teritoriul judeţului Vâlcea.

„Structurile de ordine publică din cadrul inspectoratului şi-au concentrat activitatea pe gestionarea eficientă a misiunilor de asigurare şi restabilire a odinii publice, în organizarea şi desfăşurarea a unor acţiuni preventiv reactive în sistem integrat împreună cu efective ale I.P.J. Vâlcea, avându-se în vedere şi  executarea unor misiuni temporare în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Planificarea misiunilor de ordine publică a avut la bază cunoaşterea permanentă a situaţiei operative din zona de responsabilitate, relaţionarea cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu şi realizarea raportului costuri eficienţă” – a precizat șeful Jandarmeriei Vâlcea.

„Ne-am tot obișnuit cu sărăcia” – a spus inspectorul general al Jandarmeriei Române

Discursul de final i-a aparținut inspectorului general al Jandarmeriei Române, care s-a arătat impresionat de faptul că, la Vâlcea, autoritățile locale au venit în sprijinul jandarmilor, iar rezultatele IJJ Vâlcea sunt impresionante. De altfel, colonel Ionuţ Cătălin Sindile a vorbit și despre criza de credibilitate prin care trece Jandarmeria după evenimentele din august 2018, îmdemnându-și colegii să acționeze cu calm și răbdare și să arate că scopul lor este acela de a asigura protecția cetățeanului, indiferent dacă sunt blamați și înjurați.

„Referitor a evaluarea Inspectoratului Județean Vâlcea, pot să spun că a fost o prezentare de excepție și o evaluare făcută ca la carte. Bineînțeles că nu ar fi de bun augur să prezentăm noi acum plus-minus comparativ, cum facem noi. Dar s-au respectat toți indicatorii profesionali cuantificabili. Practic, tot ce a prezentat domnul Ciaușescu este modul cum în care noi adunăm și tragem linie la final de an pentru a putea vedea unde am ajuns și pentru a identifica nevoile. Și dacă mă refer la nevoi, vreau să spun că ne-am obișnuit foarte mult cu nevoile. Ne-am tot obișnuit cu sărăcia. Vâlcea este un exemplu pentru că aici s-a înțeles că suntem prea săraci să lucrăm individual și că a trebuit să ne unim eforturile. Autoritățile de aici au înțeles nevoile, pentru că este nevoie să unim factorul uman cu partea materială pentru a putea să lucrăm cât mai bine în folosul comunității (…)” – a spus, printre altele, colonel Ionuţ Cătălin Sindile – inspectorul general al Jandarmeriei Române.

 

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like