Fructe și legume cu modificări organoleptice găsite în supermarket-urile din Vâlcea și alte județe

Protecția Consumatorului este în plină acțiune de descoperire a neregulilor din supermarketuri-le și depozite en-gros din țară. Nici județul Vâlcea nu a fost ocolit de comisari, ei verificând modul de comercializare a fructelor și legumelor proaspete. Astfel, în supermarketurile din Vâlcea au fost descoperite fructe și legume cu modificări organoleptice de textură, cu pete de mucegai, cu părți moi cu pete necorespunzătoare, nesortate, pe alocuri încolțite.

Acțiunile de control au avut loc săptămâna trecută, aceasta fiind cea de-a doua etapă a tematicii naţionale a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Prima s-a desfăşurat în perioada 18 – 28 februarie, când au fost controlaţi 1.124 operatori economici, din care la 654 s-au constatat abateri. Atunci au fost verificate 623 tone de fructe şi legume proaspete, iar 177 de tone nu se încadrau în prevederile legale.

Ca urmare a deficienţelor constatate, comisarii ANPC au dispus oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a peste 7,6 tone de fructe şi legume, în valoare de 36.355 lei, ca produse improprii consumului uman şi oprirea temporară de la comercializare a circa 61 de tone fructe şi legume în valoare de 232.679 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate. De asemenea, au fost aplicate 920 sancţiuni contravenţionale, dintre care 496 avertismente şi 424 amenzi contravenţionale în valoare de 1.750.800 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

În urma controalelor, comisarii au găsit la comercializare banane, clementine, pepene verde, pomelo, sfeclă roșie, păstârnac, roșii (inclusiv cherry), cartofi, rodii, mere, gutui, ceapă, clementine, kiwi, usturoi, varză, cartofi dulci, avocado, lămâi, dovlecei, ardei gras şi ridichi cu modificări organoleptice de textură, cu pete de mucegai, cu părți moi cu pete necorespunzătoare, nesortate, pe alocuri încolțite, în județele Braşov, Vâlcea, Cluj, Satu Mare, Bistrița Năsăud, Arad, Timiș, Suceava, Mureș, Brăila, Constanța, Galați, Bacău, Călărași, Giurgiu, Prahova și Vaslui.

De asemenea, comisarii au mai constatat şi deficienţe de etichetare, lipsa informaţiilor sau marcarea incorectă şi/sau incompletă a elementelor de identificare şi caracterizare, neoferindu-se consumatorilor informaţiile obligatorii, care să permită alegerea sortimentului dorit. Probleme de acest fel au fost depistate la 25,55% din cantitatea de fructe şi legume controlată.

Informaţii eronate privind soiul, calitatea şi ţara de origine a unor produse expuse la comercializare s-au constatat în județele Braşov, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Bistrița Năsăud, Bihor, Hunedoara, Neamț, Mureș, Alba, Galați, Constanța. Olt, Timiș, Bacău, Teleorman, Gorj, Dolj, Mehedinți, Călărași, Ialomița, Harghita, Botoșani, Argeș, Prahova, Arad, Caraș Severin, Cluj, Vâlcea, Buzău, Tulcea, Vaslui, Maramureș și în capitală.

„Operatorii economici în a căror activitate, în domeniul comercializării legumelor şi fructelor proaspete în marile lanțuri de magazine de tip hipermarketuri şi supermarketuri, depozite şi pieţe en-gros, au fost depistate abateri, vor rămâne sub atenta supraveghere a comisarilor ANPC și în continuare pentru a remedia neregulile constatate și pentru a nu le mai repeta” – susțin reprezentanţii ANPC.

You May Also Like