GREVĂ GENERALĂ la GARDA de MEDIU VÂLCEA

 

După o serie de proteste spontane de avertisment, angajaţii Gărzii de Mediu Vâlcea vor intra în grevă generală. Ei se alătură astfel colegilor lor din întreaga ţară, care în data de 10 mai 2017 vor întrerupe activitatea pe termen nelimitat. Inspectorii de mediu sunt nemulţumiţi de salarii şi consideră că sunt cel mai prost plătiţi din sectorul bugetar în raport cu complexitatea atribuţiilor şi, mai ales, în raport cu alte instituţii de control ale statului. De aceea, ei cer autorităților centrale să adopte măsuri urgente pentru creşterea veniturilor în acest domeniu.

„În data de 10 mai 2017, personalul Gărzii Naţionale de Mediu din toată ţara declanşează greva generală pe termen nelimitat, manifestându-şi astfel nemulţumirea şi indignarea pentru inechitatea salarială care există în domeniul protecţiei mediului. Este de neînţeles discrepanţa între importanţa care se acordă la nivel global problemelor legate de protecţia mediului şi modul în care sunt trataţi în ţara noastră cei care veghează la păstrarea unui mediu sănătos. Cu toate că protecţia mediului este un domeniu de importanţă strategică, reprezentând o vulnerabilitate, un risc şi o prioritate conform Strategiei Naţionale de Apărare a tării, angajaţii Gărzii Nationale de Mediu nu au mai beneficiat de o creştere salarială din anul 2009, fiind remuneraţi în prezent conform celei mai mici grile de salarizare din întregul sistem bugetar. Reamintim că în data de 26 aprilie 2017, angajaţii Gărzii Naţionale de Mediu au întrerupt programul de lucru pentru 2 ore, la nivel naţional, în vederea aducerii în prim-plan a nemulţumirilor legitime privind alinierea salariilor personalului G.N.M. la nivelul salariilor colegilor din instituţiile cu atribuţii similare, cât şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, ceea ce reprezintă în fapt revendicările noastre. Faptul că, de la acea dată pană in prezent, reprezentanţii Guvernului nu şi-au manifestat dorinţa de a soluţiona problemele grave existente în cadrul sistemului nostru instituţional a dus la această stare de fapt. Pe întreaga perioadă a grevei generale nu se vor desfăşura activitătile specifice Gărzii Nationale de Mediu şi nu se va lucra cu publicul in niciun comisariat din ţară, fapt pentru care ne cerem scuze cetătenilor pentru această disfuncţionalitate” – se arată într-un comunicat de presă al preşedintelui Sindicatului Național al Gărzii de Mediu, Valentin Neagoe.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like