IMPORTANT. Avarie la o magistrală de gaze în Râmnicu Vâlcea

UPDATE: Conform precizărilor făcute de dispeceratul Distrigaz, 21.500 consumatori din Râmnicu Vâlcea nu sunt alimentați cu gaze naturale. Deoarece nu se poate lucra în condiții de siguranță pe timpul nopții, lucrările pentru remedierea avariei sunt întrerupte până mâine 21.10.2019 ora 08.00. Se estimează că lucrările vor fi finalizate până la ora 18.00.


Pompierii de la ISU Vâlcea anunță o avarie masivă la o magistrală subterană pe strada General Magheru, din Râmnicu Vâlcea. Incidentul a fost anunțat în această seară de duminică, 20 octombrie 2019, la ora 17.29. La fața locului au intervenit pompierii și două echipaje de la Distrigaz care au luat măsura închiderii vanelor în aval de avaria produsă. În consecință consumatorii din zona centrală și de nord a municipiului nu sunt alimentați cu gaze naturale. Dispeceratul Distrigaz nu a putut preciza timpul estimativ de remediere al avariei. La ora 19.20 echipajul ISU s-a întors la baza (emisii de gaz 0, presiune pe conductă 0) nemaifiind nici un pericol pentru construcții sau consumatorii din zonă.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like