ÎN SFÂRŞIT! Sălile de naştere şi saloanele din Maternitatea Vâlcea vor fi modernizate

Conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea a luat decizia, înţeleaptă de altfel, să se apuce în sfârşit de modernizarea Maternităţii din Râmnicu Vâlcea. Acolo, sălile de naştere şi saloanele Secţiei ATI sunt într-o stare deplorabilă, iar cetăţenii au taxat acest lucru în nenumărate rânduri. Iată însă că autorităţile au răspuns într-un final şi se apucă de modernizarea acestora. Ideal ar fi ca Maternitatea să se şi doteze cu echipamente medicale de ultimă generaţie, astfel femeile din judeţ putând să beneficieze de servicii medicale complexe şi complete.

„Avem un proiect european foarte important pentru Maternitate, dar am luat decizia să nu mai aştept. Până vin banii europeni ne apucăm de treabă. Avem acum în licitaţie proiectare şi execuţie pentru consolidarea clădirii, iar de săptămâna viitoare, adică undeva până în Ziua Femeii, ne apucăm de treabă şi renovăm, modernizăm şi reabilităm sălile de naştere de la Maternitate. Este un proiect foarte important. Sălile de naştere vor fi la standarde europene şi conform discuţiei pe care am avut-o cu conducerea Spitalului Judeţean, salon cu salon, cu forţe proprii, ne apucăm de reabilitare. Nu pot să aştept după fonduri europene la nesfârşit. Proiectul este gata şi îl vom depune când se deschide sesiunea, dar până atunci de apucăm noi de sălile de naştere şi de saloane” – a declarat preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like