FOTO – UPDATE: Tânărul prins sub malul de pământ la Ioneşti a fost scos. Medicii i-au declarat decesul

UPDATE 3: Conform ultimelor informaţii, tânărul decedat la Ioneşti este Alexandru Dumitru Atanasiu (foto jos), de 21 de ani, din localitatea Copăceni, judeţul Vâlcea. În urma cercetărilor de la faţa locului, lucrarea la fântână era realizată de un PFA din Copăceni, iar persoana din Ioneşti la care se făcea puţul era rudă cu patronul PFA-ului. Martorii de la faţa locului susţin că tânărul s-ar fi băgat în groapa adâncă de 10 metri pentru a disloca, cu o rangă, un bolovan care-i împidica să mai foreze. În momentul în care a mişcat piatra cu ranga, pământul nisipos s-a prăbuşit peste el. Se vorbeşte că peste Alexandru D. ar fi căzut circa 4-5 tone de pământ.

La faţa locului s-a deplasat atât Poliţia, cât şi o echipă de inspectori ai ITM Vâlcea, în frunte cu inspectorul şef Ion Tănăsoiu. Coform primelor date strânse de la Ioneşti, există suspiciunea că tânărul Alexandru D. lucra şi fără forme legale.

„Este un caz de o extrem de grav. Am fost la faţa locului şi am luat toate datele preliminare. Acum vom face cercetări pentru a stabili cauzele producerii accidentului. Trebuie să vedem ce reglementări au fost încălcate, să determinăm caracterul evenimentului, să vedem cine sunt persoanele vinovate şi să luăm măsuri pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple” – ne-a declarat inspectorul şef al ITM Vâlcea, Ion Tănăsoiu.


UPDATE 2: Medicii de pe ambulanţă i-au declarat decesul tânărului de 21 de ani, prins de malul de pământ în comuna Ioneşti, acolo unde executa o fântână la mare adâncime. Trupul său a fost scos abia la ora 18.00, el stând mai bine de 7-8 ore la 10 metri sub pământ.

UPDATE: Conform primarului comunei Ioneşti, Constantin Neagoe, tânărul de 21 de ani, care a fost prins sub malul de pământ, face parte dintr-o echipă care execută fântâni la mare adâncime. Din primele informaţii obţinute de la faţa locului, şansele ca tânărul să fie în viaţă sunt extrem de mici, ţinând cont că se află la circa 10 metri sub pământ. „Nu este de la noi din comună. Am înţeles că este o firmă care execută lucrarea, iar el făcea parte din acea echipă. Se pare că a săpat la mare adâncime fără să pună tuburi, aşa cum era recomandat pentru siguranţa lui” – ne-a declarat primarul Constantin Neagoe.

Operatiune de salvare a unei persoane in comuna Ionesti, sat Bucșani. Conform ISU Valcea, persoana a fost surprinsa de un mal de pamant in timp ce sapa o fantana.

„Pământul este nisipos foarte instabil s-a lucrat la inceput cu un buldoescavator de la primarie acum lucrează echipaje ISU și de folosesc tuburi și panouri pentru consolidare pamantului” – sustine purtatorul de cuvant al ISU Valcea, Catalin Popescu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

One thought on “FOTO – UPDATE: Tânărul prins sub malul de pământ la Ioneşti a fost scos. Medicii i-au declarat decesul

  1. „Se pare ca a sapat la mare adancime fara sa puna tuburi,asa cum era recomsndat pentru siguranta lui”
    Pentru siguranta lui era nevoie de protectie a malurior si dupa aceea se se montau tuburile pentru apa, dar asta implica costuri mult mai mari pe care nu le plateste nimeni si atunci acesti „patroni”recurg la forme mai simple si ieftine si se poate intampla astfel de tragedii.
    Noi mai avem nevoie de ceva ani si vieti pierdute in astfel de tragedii pentru a intelege ca siguranta trebuie sa fie prima si dupa aceea profitul.
    Dar daca profitul este primul … asa ca , cocluzia o cunoastem , … coruptia ucide !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.