ÎNGRIJORĂTOR. Rată de infectare de peste 5 la mie în Râmnicu Vâlcea. Ne apropiem de carantinare?

Situaţia este îngrijorătoare în municipiul Râmnicu Vâlcea. Azi, 24 martie 2021, rata de infectare în oraşul nostru a ajuns la 5,03 la mia de locuitori (vezi foto jos), iar autorităţile anunţă o creştere a cazurilor de coronavirus. Azi au fost anunţat 122 de noi îmbolnăviri, iar o bună parte din ele sunt în Râmnicu Vâlcea.

De asemenea, potrivit unei informări a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea, în municipiu sunt active şi două focare în instituţii publice: un focar la un cămin de persoane vârstnice şi un focar la blocul operator din cadrul Spitalului de Urgenţă Judeţean Vâlcea.

Putem vorbi de o carantinare a oraşului? Ei bine, potrivit autorităţilor locale, dacă se va ajunge la o rată de incidenţă de peste 6 la mia de locuitori, se va lua în discuţie carantinarea municipiului, însă doar după ce se vor analiza mai multe aspecte cum ar fi: numărul focarelor, numărul locurilor libere din spital, numărul persoanelor vaccinate din oraş şi multe altele. Dacă nu se ajunge la carantinare, în mod cert vor urma măsuri ceva mai dure. Vom vedea!

You May Also Like