ÎPS Varsanufie se roagă pentru Petre Tănăsoaica şi pentru presa din Vâlcea (foto)

ÎPS Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului oficiază, în aceste momente, slujba Stâlpilor la căpătâiul celui care a fost ziaristul şi scriitorul vâlcean Petre Tănăsoaica. Alături de arhiereu, se roagă pentru liniştea sufletului celui adormit un sobor de 12 preoţi din Călimăneşti şi împrejurimi. Trupul neînsufleţit este depus la capela Bisericii ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Călimăneşti. Alături de feţele bisericeşti şi de familia îndoliată se află o mare parte a presei locale. De altfel, arhiepiscopul a menţionat că odată cu citirea Stâlpilor pentru Tănăsoaica, va purta în rugăciune presa din Vâlcea.

Omagiul pe care îl aduce ÎPS Varsanufie vine într-un moment greu pentru breasla mass – media din Vâlcea, lovită nu doar de moartea unui important coleg, ci şi din cauze lumeşti. Totuşi, vicisitudinile de tot felul unesc oamenii.

Slujba Stâlpilor este serviciul religios premergător îngropării unui creştin ortodox. Înmormântarea lui Petre Tănăsoaica va avea loc duminică, 6 ianuarie, orele 13:00 la cimitirul din Cozia (lângă mănăstire).

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like