Necrolog pentru Elena Ghibirdic de la președinta Asociației Mămici din Vâlcea

Un necrolog inedit pentru un cadru didactic deosebit pe care l-a avut Râmnicu Vâlcea. Așa poate fi descris succint textul trimis pe adresa noastră de mail de președinta asociației Mămici din Vâlcea, Denisa Matei. Redăm textul în integralitate, cu mențiunea că poezia de la final a fost scrisă pe 21 mai 2019, iar fotografia aparține tot autoarei. Înmormântarea celei care a fost Elena Ghibirdic va avea loc mâine, 19 ianuarie, ora 13:00, la cimitirul Sfântul Ion din municipiu.

O femeie de excepție, puternică, perseverentă, inteligentă, o eleganță desăvârșită, o adevărată doamnă. Astfel poate fi descrisă pe scurt profesoara Elena Ghibirdic. Cu mare durere în suflet, cu multă considerație și apreciere, pentru cea care a fost un exemplu de femeie perfectă.

Femeia cu permanent zâmbet pe față,
Femeia puternică, perfect ghid în viață

Femeia sobră, dar zâmbitoare,
Femeia serioasă, dar prietenoasă,
Femeia înțeleaptă și tot timpul aptă,
Femeia luptătoare și mereu învingătoare.

Frumoasă, stilată, tot timpul aranjată,
Dascăl și mentor, o viață variată, frumos diversificată,
Perfectă-n casă, cât și în societate,
Femeia de porțelan, avea constant dreptate.

Femeie, mamă și soție,
Dascăl, lider, bun organizator,
Concepte noi, bun inovator,
Femeie de excepție, mereu are soluție.

Este femeia model, profundă inspirație,
Femeia ideală, cu înaltă energie-n vibrație,
Femeia pe care am întâlnit-o la catedră,
Femeia aparent dură, dar extrem de pură.

Am indrăgit-o, am admirat-o,
Model și mentor am considerat-o,
După 11 ani am reîntâlnit-o,
E tot femeia puternică, inedită!

You May Also Like