NEWS ALERT. Un nou caz de CORONAVIRUS în VÂLCEA. Femeie testată POZITIV.

O femeie a fost transportată în această dimineaţă la un spital din Bucureşti, după ce testul pentru depistarea infectării cu COVID-19 a ieşit pozitiv. Tânăra se afla internată de câteva zile la Secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Ea a venit recent din Londra- Anglia, ajungând la spital după ce s-a simţit rău.

Este cel de-al treilea caz testat pozitiv în județul Vâlcea.

Potrivit unui comunicat oficial al Ministerului Sănătății, până astăzi, 21 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 367 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 367 de persoane confirmate pozitiv, 52 au fost declarate vindecate și externate (36 la Timișoara, 11 la București, 3 la Craiova, unul la Constanța și unul la Iași).

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, transmisă ieri, 20 martie, ora 13.00, au fost înregistrate alte 59 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între un an și 74 de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internați 14 pacienți, din care 3 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like