OFICIAL: Antonia, Alex Velea, Direcţia 5 şi Fuego, printre artiştii care vor cânta de Zilele Imnului la Râmnicu Vâlcea

UPDATE: Primăria a stabilit programul complet al Zilelor Imnului Naţional, ce se va desfăşura în perioada 27-30 iulie. Astfel, vă prezentăm toţi artiştii ce vor urca pe scena ce va fi amplasată pe Splaiul Independenţei:

Vineri, 28 iulie, de la ora 17.00: Spectacol folcloric cu: artişti amatori locali, Denisia Paliţă, Alexandra Dicu, Elena Ghiţulete, Ansamblul ”Rapsodia Vâlceană”, Vlad Teodosiu, Hangiţele, Ana Maria Iorga, Maria Dragomiroiu, Nineta Popa, Adi de la Vâlcea.

Sâmbătă, 29 iulie, de la ora 17.00: Spectacol pop-rock cu: artişti amatori locali, Trupa Zero, Ami, Matteo, Francesco Napoli, Direcţia 5.

Duminică, 30 iulie, de la ora 17.oo: Spectacol pop-rock cu: artişti amatori locali, DJ Jungle, Compact, Alex Velea, Antonia, 3 Sud-Est.


Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a anunţat oficial, în cadrul şedinţei Consiliului Local de vineri, 14 iulie 2017, că la Zilele Imnului Naţional, ce vor avea loc la sfârşitul acestei luni, vor urca pe scenă „cei mai valoroşi artişti din România la ora actuală”. Printre numele de artişti în vogă pronunţate de edil se numără Direcţia 5, Alex Velea, Matteo, Antonia, Francesco Napoli şi Maria Dragomiroiu, în timp ce Fuego vine la Râmnicu în cadrul Festivalului de Teatru ce-l vom prezenta mai jos.

De altfel, aşa cum spuneam, tot cu ocazia acestei sărbători, la Râmnicu Vâlcea se va organiza „Râmnic Fest – ediţia a VII-a”, unde vor fi invitate teatre importante din ţară precum: Teatrul Stradal FAMOUS ART şi voluntari, Teatrul Ţandarică Bucureşti, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul de Comedie Bucureşti, Teatrul Coquette Bucureşti, Fuego (Paul Surugiu), Teatrul de Umbră, Teatrul D’Aya Bucureşti, Teatrul Naţional Bucureşti şi nu numai.
În cadrul festivalului vor prezentate spectacole variate: PARADA STRADALA (participă actorii Teatrului Municipal „Ariel”, actori ai Companiei de Teatru stradal FAMOUS ART şi voluntari – pe traseul Centrul Oraşului – Parcul Zavoi), spectacole de teatru-dans, comedii, ateliere pentru copii ce se vor desfăşura la Sala „Zăvoi”, Parcul „Zavoi”, Cinema „Geo Saizescu” şi Sala Consiliului Judeţean. Suma aprobată organizării festivalului de teatru este de 200.000 lei.

 

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.